Ocrotirea mediului prin evitarea războaielor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Migraţiile populaţiilor din zonele aflate în conflict afectează dezvoltarea economică, dar au şi un efect devastator asupra mediului, a spus ieri secretarul general al ONU, Ban Ki-moon,

Migraţiile populaţiilor din zonele aflate în conflict afectează dezvoltarea economică, dar au şi un efect devastator asupra mediului, a spus ieri secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, într-un discurs mediat de Reuters, cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Prevenirea Exploatării Mediului în timpul Războaielor şi Conflictelor Armate.

Studiile realizate în Darfur arată că deplasarea a peste două milioane de oameni începând cu 2003 a dus la despăduriri masive, degradarea solului şi supraexploatarea resurselor de apă din jurul taberelor de refugiaţi.

Începând cu anul 1995, ONU a întocmit studii postconflict şi a furnizat asistenţă tehnică pentru mai mult de 20 de ţări care s-au confruntat cu riscuri de mediu provocate de cauze violente. În prezent, organizaţia colaborează cu guvernul Republicii Democrate Congo pentru a diminua efectele pe care migraţia refugiaţilor le are în estul ţării.

Taberele de refugiaţi se află la limita Parcului Naţional Virunga, habitatul ultimelor gorile de munte, cele mai ameninţate specii de maimuţe mari. În lipsa unui management eficient al mediului, infuzia mare de oameni şi exploatarea necontrolată a resurselor pun în pericol ecosistemele deja vulnerabile.

Naţiunile Unite au gestionat cu succes misiuni asemănătoare în Liberia, unde 800.000 de oameni, adică un sfert din populaţia totală a ţării, au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele pe parcursul celor 14 ani de conflict. Pentru evitarea problemelor de mediu, care pe termen lung subminează dezvoltarea economică, aceste daune trebuie să fie luate în calcul încă de la început, a propus Ban Ki-moon.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite