Observatorii OSCE critica desfasurarea scrutinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Accesul in sectiile de votare - mai restrictionat decat in Kazahstan * Votul electronic - mai incert decat in Venezuela * Modalitatile de vot - mai greoaie decat in Georgia

Sistemul de vot american, extrem de complicat si de lipsit de unitate, a transformat alegerile din Statele Unite intr-o infruntare tensionata ce nu pare ca va lua curand sfarsit. Cel putin sase tehnologii utilizate: masini electronice, mecanice, buletine de hartie, scanere optice, cartele perforate si voturi prin email ingreuneaza contorizarea optiunilor la nivel national si lasa multe portite deschise catre fraude si, ulterior, unui numar exponential de contestatii. Alegatorii din statul Florida au semnalat inca din ziua scrutinului o serie de nereguli in procesul electoral. La West Palm Beach, persoane din comunitatea afro-americana, care voteaza in mod traditional candidatii democrati, au reclamat apeluri telefonice prin care erau gresit indrumati spre alte sectii de votare sau prin care erau anuntati ca nu sunt inregistrati pe listele electorale. Voturile prin corespondenta pot genera, de asemenea, numeroase contestatii. Saptamana trecuta, zeci de mii de alegatori care au cerut sa voteze prin corespondenta s-au plans ca nu au primit materialele electorale necesare. Chiar autoritatile comitatului au recunoscut ca 58.000 din cele 127.320 de buletine de vot trimise cu o luna in urma nu au ajuns la destinatie in timp util. Or, intr-un stat atat de disputat precum Florida, zeci de mii de voturi ar fi putut influenta puternic acul balantei. Renumararea voturilor acum patru ani in Florida i-a dat castig de cauza lui George Bush. Anul acesta, este randul statului Ohio, unde cateva mii de voturi prin corespondenta nu au fost inca numarate, conform legii acestui stat contorizarea lor putand avea loc doar la 11 zile de la alegeri. Fiecare vot va conta, unele pot fi invaliditate, iar democratii insista ca nu vor face aceeasi greseala ca in urma cu patru ani, cand "au cedat prea devreme". De data aceasta, sunt in joc 250.000 de voturi, tot atatea necunoscute ce pot schimba rezultatul. Sunt asteptate o serie de contestatii legale, rezultatul fiind atat de strans. Personalul de campanie al lui John Kerry deja s-a pregatit sa dea publicitatii o serie de nereguli remarcate in mai multe districte, inclusiv Miami-Dade si Broward. Observatorii din partea OSCE care au urmarit procesul electoral au imputat autoritatilor ca nu au folosit o modalitate prin care fiecare vot sa fie contorizat scriptural (spre exemplu, imprimante atasate la masinile electronice), precum si ca nu au luat suficiente masuri pentru a impiedica blocarile in trafic, care au ingreunat accesul alegatorilor spre sectiile de votare. Ei au denuntat neajunsurile procedurilor de vot, tot atatea premise pentru eventuale fraude electorale. In statul Ohio, in ciuda eforturilor membrilor OSCE, acestora nu le-a fost permis accesul in sectiile de votare, pentru a putea urmari desfasurarea scrutinului. Daneza Carina Christenssen a aratat chiar ca reprezentantii locali ai Partidului Republican din Orlando, Florida, "au chemat politia pentru a ne impiedica accesul, afirmand ca au primit indicatii in acest sens de la Washington". Concluzionand, reprezentantii OSCE au declarat ca, in ansamblu, accesul in sectiile de votare a fost mai restrictionat decat in Kazahstan, ca votul electronic a prezentat mai putina certitudine decat in Venezuela si ca modalitatile de vot sunt incomparabil mai greoaie decat cele din Georgia. Observatorii au facut chiar comparatii cu scrutinele desfasurate in state considerate din lumea a treia sau care se afla la inceputul unui proces democratic.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite