Obligaţi să se spele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asistaţii social din Hârşova vor primi ajutor bănesc de la primărie numai dacă vor trece pe la baia comunală. Locuitorii săraci din oraşul constănţean Hârşova vor fi

Asistaţii social din Hârşova vor primi ajutor bănesc de la primărie numai dacă vor trece pe la baia comunală.

Locuitorii săraci din oraşul constănţean Hârşova vor fi obligaţi să viziteze regulat baia publică. Iniţiativa aparţine primarului urbei, Ionel Chiriţă, care va trece prin consiliul local o hotărâre care prevede ca toţi asistaţii social să facă o baie gratuită la cel puţin două săptămâni, altfel rămân fără ajutorul social. În Hârşova, de peste 10 ani, nu mai curge un strop de apă caldă la robinete, iar aproape şase luni pe an cartiere întregi nu beneficiază nici măcar de apă rece.

Decizia a fost luată de primar deoarece peste 15% din cei 11.000 de localnici trăiesc într-o sărăcie lucie şi nu au condiţii să se îngrijească de igiena proprie. "În cartierul Soveja şi la case, oamenii au ajuns în situaţia în care nu îşi pot gestiona igiena. Mulţi au o situaţie materială grea, la care se mai adaugă şi lipsa utilităţilor. Apa în Hârşova nu este asigurată de primărie, ci de Consiliul Judeţean Constanţa. Aşa că apar foarte multe probleme în furnizarea ei. Oamenii acumulează datorii şi se sistează apa în întreg blocul pentru câţiva rău-platnici. Toate opririle însumează aproape jumătate de an. De apă caldă, de peste 10 ani nu există aşa ceva în întreg oraşul. Nu există nicio soluţie de încălzire centralizată în oraş", a declarat primarul.

Spălatul: obligatoriu

Ionel Chiriţă spune că, din datele pe care le deţine, mulţi dintre orăşenii din Hârşova nu se spală cu lunile. Direcţia de asistenţă socială a atras de mai multe ori atenţia autorităţilor locale, aşa că, în cele din urmă, s-a decis construirea unei băi publice, în care toată lumea să se poată spăla. Cei care au o situaţie materială grea şi asistaţii social vor avea gratuitate. Pentru ceilalţi, se va percepe taxă de intrare, însă şi condiţiile vor fi mai bune. Pentru preţuri mai piperate, hârşovenii vor putea face chiar şi saună, şi jacuzzi. Pentru asistaţii social, spălatul va fi însă obligatoriu. Prin anchetă socială, se va stabili cine nu are posibilitate să se spele acasă, iar cei puşi pe listă vor fi obligaţi să treacă, cel puţin o dată la două săptămâni, pe la baia publică pentru a se spăla. În caz contrar, vor rămâne fără ajutorul social. "Sunt oameni care timp de şapte luni pe an, din toamnă până primăvara, nu fac nici o baie. Doar vara se spală în Dunăre. Oamenii aceştia se integrează foarte greu în colectivităţi, la şcoală sau la muncă. Trebuie ca o dată la două săptămâni să-i determinăm să vină să se spele. Suntem hotărâţi ca cei care refuză să facă baie să nu mai primească ajutor social. Vor fi condiţionaţi. Nu e normal să îşi trimită copiii nespălaţi la şcoală", a declarat Ionel Chiriţă.

Cu hainele curate

Pe lângă baia publică, administraţia locală va construi şi o spălătorie, care va funcţiona după acelaşi sistem. Asistaţii social îşi vor spăla hainele gratuit, în timp ce ceilalţi vor trebui să plătească. Primarul spune că întreaga investiţie se va ridica la aproximativ opt miliarde de lei şi va demara în vara acestui an. De programul social vor beneficia cel puţin 800 de familii, care se află în evidenţele primăriei cu probleme sociale. Hârşovenii ştiau de existenţa unui asemenea program social din broşurile informative pe care primăria le distribuie gratuit prin oraş în fiecare lună. Oamenii spun că un astfel de program este binevenit, însă se arată neîncrezători în reuşita lui.

"Ar fi bine să funcţioneze, însă cei care sunt nespălaţi tot nu vor merge la baie. Sunt în situaţia în care se află fiindcă sunt leneşi, nu le place să fie curaţi. O oală de apă ar putea să încălzească şi pe cuptor şi să se spele. Nu vor însă", spune Valerica Ion, o localnică din Hârşova.

Sunt oameni care, timp de şapte luni pe an, din toamnă până primăvara, nu fac nicio baie. Doar vara se spală în Dunăre. Trebuie să-i determinăm să se spele.
Ionel Chiriţă primarul oraşului

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite