Obama trece pentru prima dată pragul de 50%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tulburările din Wall Street şi temerile privind economia au dat un impuls democratului Barack Obama, astfel încât acesta a obţinut primul avans clar în sondaje în faţa contracandidatului său

Tulburările din Wall Street şi temerile privind economia au dat un impuls democratului Barack Obama, astfel încât acesta a obţinut primul avans clar în sondaje în faţa contracandidatului său republican, John McCain. Potrivit ultimului sondaj ABC News/Washington Post, Obama conduce cu 52-43%. Diferenţa este semnificativă faţă de precedentul sondaj  ABC/Washington Post, tot din septembrie, în care McCain conducea cu 49-47%.

Este pentru prima dată în actuala cursă prezidenţială când un candidat depăşeşte 50% - un succes important pentru Obama.
“Din 1948, niciun candidat care avea peste 50% în septembrie nu a pierdut cursa prezidenţială”, a declarat corespondentul ABC la Washington, George Stephanopoulos.

“Totul ţine de problemele economice. Oamenii sunt furioşi, şocaţi şi îngrijoraţi, iar acest lucru îl ajută acum pe Obama”, a spus Stephanopoulos. Un alt sondaj recent, Fox News, confirmă tendinţa, însă avansează un scor de 45-39% pentru Obama.

Cifrele arată că democratul Barack Obama a anulat câştigul obţinut de John McCain după Convenţia Republicană. Un alt sondaj în care alegătorii sunt întrebaţi cine poate gestiona mai bine criza economică arată că diferenţa dintre Obama şi McCain este de 14% în favoarea lui Obama. La întrebarea “Ce candidat înţelege mai bine problemele economice ale americanilor”, Obama are un avans de 24%. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite