Obama: Ne retragem din Irak!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Barack Obama a anunţat în această seară că trupele vor fi retrase în totalitate din Irak. Termenul limită este august 2011, a spus  Obama în faţa puşcaşilor marini din tabăra militară de la Camp Lejeune, Carolina de Nord.

"E important să înţelegem astăzi cu toţii că războiul din Irak s-a încheiat", a spus Obama chiar la începutul discursului său.

Obama a atras atenţia că principalul obiectiv, în această perioadă de 16-18 luni, cât va dura retragerea, este siguranţa soldaţilor şi a a civililor. Preşedintele american a explicat că a fost elaborată o strategie în această privinţă şi că "soluţiile pentru Irak trebuie să fie politice, nu militare ", iar stabilitatea în regiune este prioritară. El a adăugat că îm momentul în care şi ultimele trupe vor fi retrase, înseamnă că strategia propusă a fost atinsă şi că zona este "pacificată".

 Preşedintele american a ţinut să transmită un mesaj poporului irakian pe care l-a numit demn de respect. "Sunteţi o mare naţiune. În trecut aţi avut tiranie şi violenţă, dar sunteţi puternici şi meritaţi respect. Trebuie să ridicaţi nivelul economic al ţării, înercaţi să oferiţi un viitor Irakului. SUA nu au nicio pretenţie asupra teritoriului irakian şi respectă suveranitatea Irakului", a subliniat Obama.

Obama a mulţumit soldaţilor pentru primirea călduroasă, mulţumiri a primit şi guvernatorul statului Carolina de Nord, dar mai ales mulţumiri au primit soldaţii armatei americane care luptă în Irak şi Afganistan. El a precizat încă din startul discursului său că doreşte să le împărtăsească militarilor americani despre cum se va termina războiul din Irak, pentru ca să fie înţelese motivele pentru care a fost dată această luptă.

Obama le-a cerut generalilor şi consilierilor săi recomandări asupra modului în care îşi poate respecta promisiunea de retragere "responsabilă", pentru a nu pune în pericol soldaţii americani şi a nu risca destabilizarea ţării.

Numărul acestor militari din forţa reziduală pare să înceapă să pună probleme. În timp ce este vehiculat numărul de 50.000 de oameni, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a recunoscut că este vorba despre un număr mare. Ea a spus că va aştepta să audă de la preşedinte care este justificarea pentru menţinerea unei astfel de forţe şi a spus că ar prefera să fie menţinuţi doar 15.000-20.000 de militari.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite