Obama sau reîntoarcerea atlantismului

N-a prea fost mereu uşor în ultima vreme să fii american şi să fii mândru de asta. Incursiunea dezastruoasă în Irak, dublul mandat al lui Bush, unilateralismul sunt doar câteva dintre motive.

N-a prea fost mereu uşor în ultima vreme să fii american şi să fii mândru de asta. Incursiunea dezastruoasă în Irak, dublul mandat al lui Bush, unilateralismul sunt doar câteva dintre motive.

German şi austriac după tată şi newyorkez de origine greacă după mamă, „mi-am uitat” bucuros paşaportul american în timpul unor călătorii în ultimii ani.

La această deteriorare a imaginii Statelor Unite se adaugă un fenomen a cărui importanţă nu este sesizată încă. America de astăzi nu mai este „naţiunea periculoasă”, descrisă de Robert Kagan.

Criza financiară mondială şi consecinţa ei cea mai uluitoare - repunerea în discuţie a dogmelor economice pe care SUA le-au susţinut cu tărie şi în jurul cărora reuşise să impună un consens cvasiuniversal - au reuşit să-l dezvăluie.

Diferit faţă de concetăţenii mei europeni, opţiunea mea în această cursă pentru Casa Albă este recentă. Caracterul istoric al candidaturii lui Obama este evident, dar candidatura lui John McCain (mai popular în Asia decât în Europa) merita luată în serios.

Dar legătura transatlantică mă îndeamnă să-l votez pe Obama. Ideea potrivit căreia lumea se poartă mai bine atunci când SUA şi Europa se înţeleg este înscrisă în ADN-ul meu. Consecinţa acestei Weltanschauung este că lumea se pierde pe măsură ce legătura transatlantică se rupe.

După 11 septembrie, americanii au descoperit cu o neîncredere crescândă limitele puterii lor militare pure în lipsa legitimităţii morale pe care le-o conferă sprijinul europenilor, condiţie sinequa non a susţinerii venite din partea restului Planetei.

În acest timp, europenii au devenit conştienţi de limitele soft power - expresie inventată de Joseph Nye, de la Kennedy School din Harvard, care trimite la capacitatea unei ţări de a stârni în mod indirect empatia şi adeziunea faţă de proiectul său politic şi cultural.

„Obamania” care a cuprins Europa naşte aşteptări imense şi vor fi cu siguranţă dezamăgiri. Fără îndoială respingerea unilateralismului, care caracterizează discursul democratului, va permite refacerea legăturii transatlantice. Europenii, şi mai ales americanii, care nu-şi imaginau că îşi vor vedea statutul de hiperputere pus sub semnul întrebării atât de repede, au nevoie de asta.

Dar mai există o justificare a votului meu. Aşa cum sugerează Stefan Zweig de-a lungul minunatelor sale Memorii, secolul 20 a început cu adevărat abia după asasinarea arhiducelui Francois-Ferdinand la Sarajevo şi s-a terminat cu căderea zidului Berlinului.

Eu am făcut parte dintre cei care consideră că secolul 21 a început la 11 septembrie 2001. Acesta era un punct de vedere occidental, strâns american. Mai presus de toate, am votat pentru Barack Obama pentru că dacă va fi ales cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, secolul 21 va începe pentru toată lumea.

Material preluat din cotidianul francez „Le Monde”