Obama îi pune în încurcătură pe comedianţi

Cred că mă voi distra privind şi comentând pe tema ajustărilor culturale care sunt impuse de această preşedinţie.

Victoria lui Obama este bună pentru ţară, dar este catastrofală pentru comedianţi. Întrebaţi-l pe săracul Don Rickles. A omorât audienţa show-ului lui David Letterman noaptea trecută încercând să facă glumele lui consacrate. Totul a mers bine până când a încercat să spună o glumă despre preşedintele ales.

Nici măcar o intervenţie bine calculată a orchestrei nu l-a putut salva. A fost o glumiţă în care şi l-a imaginat pe Obama faţă în faţă cu prima sa criză internaţională, spunând consilierilor săi că nu poate fi întrerupt pentru că este ocupat cu un joc de baschet. Gluma nu a avut efect. Încercările lui Rickles de a salva situaţia mai mult au înrăutăţit-o. Bietul Rickles! Trebuie să fi fost greu pentru el să recunoască, spăşit, că nu i-a reuşit o glumă care era aşa de inofensivă, comparativ cu restul umorului său.

Că nu a fost bună gluma, ar fi o acuzaţie prea dură. Mai degrabă a fost “anacronică” şi neinspirată. Se ştie că Obama (la fel ca şi preşedintele Bush) îşi petrece mult timp în sala de sport şi se mai ştie că Obama (spre deosebire de Bush) îşi petrece mult timp jucând baschet. Meciul din timpul deplasării în Kuweit, când a înscris trei puncte, a rămas un moment de neuitat al campaniei electorale.

Deci, de ce nu au râs spectatorii? Principalul motiv este acela că “negrii jucând baschet” reprezintă un stereotip, iar audienţa a simţit probabil că nu era potrivit să se discute în acest fel despre primul preşedinte de culoare din istoria Americii. 

Nu sunt supărat pe bătrânul Rickles, care îşi datorează cariera artei sale de a explora stereotipurile.

Cred că mă voi distra privind şi comentând pe tema ajustărilor culturale care sunt impuse de preşedinţie, care este o premieră în istorie.

După ce familia Obama se va stabili la Casa Albă, cultura populară va avea o serie de ciocniri cu stereotipurile. Asta o să-mi placă, pentru că, în final, ne vom pierde abilitatea de a portretiza cultura “afro-americană” în sens larg, fără a intra în amănunte. Ideea că “toţi negrii” sunt într-un fel sau altul a fost dintotdeauna absurdă, iar această absurditate nu mai poate persista când o persoană de culoare ocupă unica poziţie de şef de stat.

Totuşi, nu îmi fac griji. În curând, comedianţii vor găsi un mod să “îl pună la frigare” pe noul preşedinte.