Obama adoptă un stil neprotocolar la Casa Albă - presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul The New York Times relatează în ediţia de astăzi că odată cu instalarea noii administraţii americane la Casa Albă, regulile au devenit "mai laxe".

După cum remarcă publicaţia citată de Agerpres, veteranii de la Casa Albă au avut un şoc, când Obama a "relaxat" stilul vestimentar. În timpul şedinţelor, el îşi scoate sacoul şi îi îndeamnă şi pe ceilalţi să-i urmeze exemplul, pentru a se simţi mai în largul lor.

Cel mai mult s-au mirat vechii angajaţi de la Casa Albă atunci când la o întâlnire cu consilierul său economic, Obama a venit îmbrăcat în pantaloni largi, în cămaşă şi pulover, fără cravată.

Unii dintre colaboratorii lui au venit la şedinţă în jeans, "costumaţie" interzisă la Casa Albă în epoca Bush.

Semnificativ este şi faptul că noul preşedinte american nu numai că se îmbracă mai puţin formal, dar are şi un stil de lucru mai neprotocolar decât predecesorul său. Dacă avea nevoie de unul din colaboratorii săi, George W.Bush îl chema la el în birou. Obama însă, dă buzna, pur şi simplu, neanunţat.

Recent, fără a-l înştiinţa în prelabil, preşedintele american a intrat în biroul secretarului său de presă Robert Gibbs, găsindu-l cu picioarele pe masă. "O, Gibbs, de abia ai venit aici că şi nu mai ştii unde este locul picioarelor", i-a spus Obama purtătorului său de cuvânt.

Noul preşedinte american se trezeşte de obicei foarte devreme, în jurul orei 06:45, însă, spre deosebire de predecesorul său, nu coboară imediat la birou, ci îşi alocă o jumătate de oră pentru sala de gimnastică, ia micul dejun cu familia şi îşi ajută fiicele să se pregătească pentru a merge la şcoală.

Abia după aceasta, Obama se îndreaptă spre Biroul Oval, unde îşi face apariţia în jurul orei 09.30. Şi dacă în timpul lui Bush jr. toate şedinţele începeau şi se încheiau la ore fixe, de la instalarea lui Obama, şedinţele încep la timp, dar se termină mai târziu decât era planificat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite