Obama şi McCain, la masa negocierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi candidaţi şi-au suspendat campania, acceptând invitaţia preşedintelui George W. Bush la Casa Albă, pentru abordarea crizei economice. Barack Obama şi John McCain au de trecut un test important, prin felul cum abordează propunerea administraţiei Bush de rezolvare a impasului financiar.  

Într-o nouă turnură dramatică a cursei prezidenţiale, candidatul republican John McCain a anunţat că îşi suspendă temporar campania pentru a ajuta la rezolvarea impasului din Congres şi a făcut apel către democratul Barack Obama să îi urmeze exemplul. Capitol Hill dezbate propunerea Casei Albe de a acorda un pachet financiar de 700 miliarde USD pentru salvarea marilor firme de pe Wall Street.

Proiectul se loveşte de o rezistenţă neaşteptat de mare. Conservatorii spun că este o intervenţie guvernamentală fără precedent pe piaţa liberă, caracteristică socialismului.

Democraţii susţin că nu poate fi aprobat decât însoţit de o supraveghere strictă şi de reguli dure în sectorul financiar. Cum sondajele arată că mai puţin de 30% din americani sunt de acord cu sprijinirea marilor instituţii financiare, poziţia candidaţilor îi poate costa în sondaje.

„Scenariu dureros“

Preşedintele Bush a avertizat că “grava criză financiară periclitează întreaga economie” şi că, în lipsa unor măsuri urgente, “în America se va dezlănţui un scenariu dureros”. El i-a invitat pe cei doi candidaţi şi pe liderii Congresului la o întâlnire de urgenţă, joi, la Casa Albă.

Obama şi-a suspendat campania şi a răspuns invitaţiei. “Este timpul să ne ridicăm deasupra politicii, pentru binele ţării. Nu putem risca o catastrofă economică”, au afirmat Obama şi McCain într-o declaraţie comună. Obama a respins însă solicitarea lui McCain de amânare a primei dezbateri în direct între cei doi, programată pentru astăzi, în Mississippi. Potrivit ABC, cheia votului din Congres este în mâinile lui McCain.

Alegere dificilă pentru McCain


Dacă McCain nu votează pentru proiect, acesta va pica, transmite ABC. Republicanii spun că, dacă McCain votează “nu”, nu doresc să fie în contradicţie cu el, iar democraţii spun că nu doresc să-i dea o şansă de a se desprinde de politica lui Bush.  “Pentru McCain este o alegere mare, un fel de joc de noroc pentru McCain. Consilierii săi spun că nu s-a decis încă”, transmite corespondentul ABC la Washington. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite