Oamenii caută marţieni albaştri pe Planeta Roşie

Un laborator dotat cu cele mai performante aparate inventate de om a fost trimis pe Marte în căutarea moleculelor organice şi a unor eventuale alge albastre Cu câteva decenii în urmă,

Un laborator dotat cu cele mai performante aparate inventate de om a fost trimis pe Marte în căutarea moleculelor organice şi a unor eventuale alge albastre

Cu câteva decenii în urmă, oamenii vorbeau despre marţieni mai mult decât astăzi. Cineva i-a descris drept nişte creaturi umanoide de mici dimensiuni, de culoare uşor verzuie, care au ochii mari, complet negri şi, în lipsă de altceva, toată lumea a fost de acord cu această imagine. Între timp, omenirea a fost dezamăgită de misiunile ce au survolat Planeta Roşie, care au dovedit limpede, dacă mai era nevoie, că omuleţii verzi au fost doar nişte creaţii ale unor minţi exuberante, înveselite de cocaina deceniului şase. Mult mai realişti, savanţii britanici care au lansat recent laboratorul Phoenix speră că vor găsi pe Marte măcar două - trei alge albastre, rămase adormite în gheţarii de la Polul Nord al planetei.

Totul se bazează pe teoria conform căreia, în urmă cu 50.000 - 100.000 de ani, pe Marte ar fi existat un ocean mare cam cât Oceanul Pacific. Resturile lui îngheţate par să fie însă situate, în mod bizar, la cei doi poli ai planetei, unde sondele pământene au fotografiat numai munţi. Aceştia ar putea să fie gheţari acoperiţi cu un strat de rocă, pentru că în prăpastiile lor, pe unii versanţi, par să fie ape curgătoare. Misterul apelor care curg, în ciuda temperaturilor de sub -20 de grade Celsius, a fost dezlegat de un expert francez, care a dovedit că suprafaţa unui gheţar se poate topi local, în ciuda frigului, sub acţiunea razelor Soarelui. Dacă se întâmplă pe Pământ, poate fi posibil şi pe Marte, desigur.

Un model probat pe computer

Mult mai greu de digerat a fost însă constatarea că în fotografiile pe care le-am făcut se văd resturile îngheţate ale fostului ocean "cocoţate" în zone aflate la peste 2,5 kilometri altitudine, în loc să ocupe imensa cavitate situată între cei doi poli, cum i-ar fi stat bine unui ocean îngheţat. Americanul Taylor Peron, de la Universitatea Berkeley, din California, a creat însă un model de rotaţie a Planetei Roşii care explică şi acest mister. El spune că Marte se învârteşte în jurul axei proprii, ca şi Pământul, dar mişcarea aceasta a fost, la un moment dat, plină de "hopuri" provocate de schimbarea axei de rotaţie, după modelul titirezului. Erupţiile vulcanice foarte puternice care au zguduit planeta şi ploile de asteroizi, care au căzut cam în acelaşi timp, au completat peisajul. Sub influenţa impulsurilor rezultante, apa a fost azvârlită la poli, unde a îngheţat instantaneu, din cauza frigurilor extreme, iar ulterior a fost acoperită de praful rezultat din zdrobirea asteroizilor.

Chiar şi polii magnetici ai planetei au migrat în epoca respectivă, fenomenul numit de cercetători "hoinăreala polilor" având loc de altfel, la o scară mai mică, şi pe Pământ, unde perturbările "de tip titirez" sunt atenuate mult de prezenţa Lunii. Modelul matematic al mişcării apelor oceanului marţian a fost testat pe un computer şi, sub privirile uluite ale asistenţei, acesta a plasat apa exact aşa cum este astăzi în realitate. Deci, ipoteza că pe Marte au existat cândva oceane rămâne "în picioare". Analizând cantitatea de gheaţă de la poli, fizicienii au calculat că apa a acoperit, acum aproximativ 50.000 de ani, cel puţin o treime din Planeta Roşie.

În căutarea vieţii

Sâmbătă, 4 august 2007, a fost lansat laboratorul britanic către Marte. Dacă totul va funcţiona conform planului, Phoenix va fi prima misiune de la probele Viking 1 şi 2 ce va folosi jeturi de reacţie la aterizare, în locul carcaselor gonflabile. Schimbarea a fost impusă, în primul rând, de experienţele triste ale unora dintre misiunile "Mars lander", care s-au făcut praf, în ciuda paraşutelor, din cauza "ţopăiturilor" ce nu s-au mai oprit decât atunci când aparatura a ajuns într-o prăpastie. Laboratorul acesta trebuie să se aşeze exact la polul nord al planetei, într-o zonă înaltă, pentru că acolo se vor face forările în căutarea vieţii marţiene. Deocamdată, auspiciile acestei misiuni sunt bune.

Racheta Delta II, care l-a plasat pe Phoenix pe traiectoria spre Marte, a decolat cu bine de pe astrodromul din Florida, viteza de lansare a fost perfectă şi, dacă vom avea un dram de noroc, aşa-numitul "Mars Phoenix Lander" va ajunge la destinaţie în mai 2008. Micul laborator se va desface atunci ca o floare cu petale din panouri solare şi va începe să caute algele albastre. De ce tocmai aceste alge? Pentru că urme fosilizate de alge albastre au mai fost găsite şi pe unii asteroizi, ceea ce măreşte şansele ca aceste prime forme de viaţă să fie găsite şi în oceanul maţian. Savanţii s-ar mulţumi chiar şi cu mai puţin. "Dacă vom găsi măcar porţiuni de molecule organice, vom putea afirma că pe Marte a existat viaţă", afirma deunăzi Barry Goldstein, managerul proiectului de lansare, care lucrează în Laboratoarele NASA din Pasadena. "Deocamdată, atenţia noastră se focalizează asupra traiectoriei de zbor. După ce vom amarsiza, vom discuta şi despre detaliile forării", a precizat el la conferinţa de presă.

La marginea sudică a gheţarului

Phoenix va încerca să amarsizeze la 68 de grade latitudine nordică, adică în zona polului nord, dar la limita sudică a oceanului îngheţat, unde mai au loc topiri locale în timpul zilei marţiene. Conform datelor pe care le avem, în zona de margine gheaţa ar trebui să fie aproape de suprafaţă, iar laboratorul va putea preleva şi probe de sol şi de apă îngheţată. Cercetătorii l-au înzestrat pe Phoenix cu un braţ lung de doi metri, care va săpa însă numai 50 de centimetri în solul maţian.

Dacă teoriile noastre sunt adevărate, stratul de praf de deasupra gheţarului n-ar trebui să aibă mai mult de 10 centimetri grosime. În gheaţa respectivă am putea descoperi urme de viaţă vechi de mai bine de 100.000 de ani.

Cum mişcarea actuală a planetei Marte presupune o deplasare a axei de rotaţie cu 40 de grade o dată la 50.000 de ani, avem mari şanse să găsim urmele vieţii anterioare ultimei catastrofe marţine. Cercetătorii estimează că, prin înclinarea axei de rotaţie, polii îngheţaţi intră sub razele fierbinţi ale Soarelui şi apa din gheţari se topeşte şi se transformă în vapori. Norii sunt duşi de mişcarea de rotaţie în zona ecuatorului, unde plouă până când se formează un veritabil ocean marţian.

Apoi, după încă 50.000 de ani, intervine o nouă perturbare a axei de rotaţie şi tot oceanul se retrage la poli, îngheţând la loc. La extremitatea sudică a gheţarilor sunt cele mai multe şanse să găsim urme de viaţă, pentru că aici s-ar putea afla algele care au murit ultimele.

Câmpul gravitaţional ar putea fi "repornit"

Pentru a testa dacă există vreo posibilitate de a reface câmpul gravitaţional al planetei Marte, care a fost distrus prin oprirea rotaţiei miezului lichid al planetei în urmă cu mai multe miliarde de ani, un grup de savanţi elveţieni a reprodus, în condiţii de laborator, interiorul acestei planete. Într-o sferă construită dintr-un aliaj format din şase metale, a fost introdus un amestec lichid de oţel, nichel şi sulfuri topite şi presurizate, aşa cum ar trebui să fie în centrul planetei Marte.

Oamenii de ştiinţă estimează că centrul Planetei Roşii ar putea fi numai parţial lichid, având un centru mult mai dens decât restul. Dacă ar fi aşa, există o şansă ca mişcarea de rotaţie a miezului lichid în jurul celui solid să fie reluată cu ajutorul unor explozii bine plasate. Primele teste s-au făcut la Zurich, în anul 2003. Directorul Institutului Federal de Tehnologie din Elveţia, profesorul Andrew Stewart, a reuşit atunci să creeze în interiorul bilei descrise anterior condiţiile de presiune şi temperatură din mijlocul planetei Marte.

Folosind nişte incinte tapetate cu diamante, amestecul lichid de oţel, nichel şi sulfuri a fost presurizat până la presiunea de 40 de gigapascali, adică de 400.000 de ori presiunea atmosferică de pe Pământ. Temperatura a fost redusă până la 1.500 de Kelvin, astfel încât să poată apărea primele puncte de solidificare. Dar n-au apărut. Cum în mijlocul planetei Marte nimeni nu se străduieşte să scadă temperatura, savanţii au tras concluzia că acesta este motivul opririi câmpului gravitaţional: miezul planetei s-a topit complet. Savanţii spun că nişte explozii nucleare de mare putere ar putea genera energia necesară pentru a porni, din nou, rotaţia, dar procedeele sunt, deocamdată, secrete, pentru că implică tehnologii militare încă nefăcute publice.

Scopul nostru e colonizarea

Circulă în mass-media multe informaţii privind o eventuală colonizare umană pe Marte. Mulţi politicieni, furaţi de entuziasm, au avansat chiar termene în acest sens, în ciuda faptului că Planeta Roşie este - în mod evident - mult mai ostilă decât Pământul.

Dincolo de constatarea că ne-ar fi infinit mai uşor să ne refacem planeta noastră, decât să ne mutăm în altă parte, trebuie spus că există unele asemănări care, adăugate la imensul avantaj de a fi cea mai "la îndemână" soluţie de urgenţă, fac din Marte un loc acceptabil pentru amplasarea unei baze în viitor. Dacă vom dovedi că planeta are apă, atunci ipotezele de lucru s-ar schimba, iar Marte ar fi cel mai bun loc cunoscut din Univers pentru o colonizare umană. Să enumerăm avantajele:

1.Este aproape. O călătorie cu mijloacele actuale, utilizând una dintre traiectoriile Hohmann, ar dura doar şase - şapte luni sau chiar mai puţin, dacă am opta pentru un consum sporit de combustibil.

2.Ziua marţiană este aproape la fel de lungă cu cea de pe Pământ, măsurând exact 24 de ore, 39 de minute şi 35 de secunde.

3.Suprafaţa locuibilă pe Marte este aproape egală cu cea de pe Terra. Pe Pământ, uscatul reprezintă 29,2% din suprafaţa totală, iar Marte are cam 28,4% din suprafaţa terestră.

4.Înclinaţia faţă de axa Sistemului Solar este de 25,19 grade pe Marte şi de 23,19 grade pe Pământ, ceea ce face ca şi pe Planeta Roşie să existe anotimpuri asemănătoare cu ale noastre, chiar dacă ele durează cam de două ori mai mult fiecare, întrucât un an marţian ţine cât 1,88 ani pământeni. Faptul că axa Pământului este îndreptată spre Ursa Minor, în timp ce axa marţiană indică steaua Cygnus, nu pare să aibă importanţă, decât - cel mult - asupra horoscoapelor.

5.Pe Marte există o atmosferă, e drept rarefiată, cât 0,7 din atmosfera Terrei, dar ea ar putea fi îmbogăţită prin plasarea de bacterii anaerobe modificate genetic astfel încât să se hrănească cu sol marţian şi să producă oxigen. Lipsite de concurenţă, aceste bacterii ar acoperi suprafaţa planetei cu un strat de 200 de metri de aer respirabil, în mai puţin de doi ani. Savanţii încă nu ştiu cum vor putea reţine această atmosferă "lipită" de Marte, dar speranţe există. Revenind la planurile de colonizare, presupunând că experimentul cu bacteriile ce produc oxigen ar reuşi, că restaurarea câmpului gravitaţional pe Marte ar funcţiona şi ar menţine noua atmosferă în apropierea solului, cum apă există, concluzia e una singură: Marte ar putea fi, într-o zi, locuită de oameni. Dar ziua aceea e încă foarte departe.