Oameni şi fiare

Invadarea Bucureştiului şi a altor aşezări urbane de către maidanezi are o cauză fundamentală în mentalitatea locuitorilor acestor zone. O mentalitate primitivă, de tip rural şi perfect adecvată marilor sate care sunt oraşele României

Subiect de presă: Valentina Ţigănuş, o fetiţă de 6 ani din Agigea, a fost sfâşiată de o haită de câini pe un câmp din faţa casei. Despre locul acestei morţi, în chinuri îngrozitoare, am vizionat imagini atroce reluate de sute de ori de televiziuni care, dincolo de obsesia până la un punct legitimă a ratingului, denotă aceeaşi stupefiantă atracţie către morbid.

Era moarte, miros de carne, o fetiţă mutilată; o temă ivită ca o mană cerească pentru un popor învăţat de presă să-i placă râurile de sânge, morţile violente, scenele macabre.

 Tema va trece repede, pentru că ritualul în curs de desfăşurare rămâne neschimbat: autorităţile dau vina pe activitatea presupusă a fi dubioasă a unor ONG-uri şi pe lipsa de cooperare a cetăţenilor; aceleaşi autorităţi sunt acuzate că investesc mai mult ca să se afle în treabă în rezolvarea dilemei maidanezilor.

Parlamentul a votat de curând o lege privind protejarea animalelor împotriva oricăror forme de brutalitate. Pe lângă prevederi bine-venite, legea conţine şi aşteptatele doze de aberaţii. Între acestea – un paragraf privind condiţiile în care un hingher poate încerca să prindă un maidanez.

Potrivit legii, hingherii români trebuie să fie, prin deducţie logică, persoane cu un IQ respectabil, psihologi fini şi spirite reflexive. Ei au obligaţia de a studia comportamentul şi atitudinea animalelor, de a analiza dacă acestea deţin un potenţial de fioroşenie, de a le interpreta mârâitul sau zbârlitul cozii etc.

Abia după o anatomiere a fiecărui caz în parte, hingherul îşi va asuma o decizie radicală: bagă câinele în dubă sau îl lasă în libertate. Sintagma „câini comunitari” şi-a extins în mod neaşteptat aria semantică, devenind, din câini ai unei comunităţi locale, câinii comunităţii europene.

Europa a preluat deja problematica maidanezilor irezolvabili din România şi Comisia Europeană lucrează la schiţa unor recomandări în acest sens. E foarte probabil că, avansând terapii pentru corectarea unui proces scăpat de sub control, sugestiile Comisiei mai mult vor încurca autorităţile de la Bucureşti.

Nu cred, de asemenea, că Bruxelles-ul deţine o priză corectă a acestei realităţi febrile. Îmi amintesc, mai mult decât ca pe o anecdotă, de un amic din Germania care circula cu maşina pe autostrada Piteşti-Bucureşti.

La un moment dat, din cei codri de aramă i-a ieşit în faţă o dihanie de câine. Coliziunea n-a putut fi evitată şi patrupedul s-a prăpădit, nu înainte de a face praf partea din faţă a autovehiculului.

Ei bine, firma de asigurări n-a luat în consideraţie raportul redactat de amicul meu, pentru că legislaţia germană nu are prevederi referitoare la existenţa câinilor fără stăpân. Invadarea Bucureştiului şi a altor aşezări urbane de către maidanezi are o cauză fundamentală în mentalitatea locuitorilor acestor zone. O mentalitate primitivă, de tip rural şi perfect adecvată marilor sate care sunt oraşele României.

Oamenii de la bloc se simt ca acasă, la ei la ţară, cu câinii pe prispă. Sunt oripilaţi de brutalitatea câinilor, dar îi tratează cu sudălmi şi pietre pe cei de la ecarisaj, care, protejaţi de forţe de poliţie, încearcă să-i păzească de bestii precum acelea ce au ucis-o pe micuţa Valentina.

Primăriile vor arunca în continuare milioane de euro pe apa sâmbetei, atât timp cât nimeni nu-i va pedepsi pe stăpânii care-şi scot câinii la plimbare fără lesă, fără botniţă şi lăsându-i admirativ să fecalizeze în parcuri sau pe alte domenii publice.

De înţelegerea oamenilor depinde să aleagă ce vor de fapt: să rişte repetarea tragediei Valentinei sau să renunţe la toate complicităţile cu o lume canină ce trăieşte după legile junglei.

Cale de mijloc, din păcate, nu există. Legile şi reglementările emană din mintea unor persoane parcă bătute în cap. De pildă, legea pomenită mai sus prevede ca, după castrare, câinii să fie readuşi în arealul iniţial.

Asta, ca şi cum un câine castrat ar deveni în mod spontan o culme de blajinătate. Tocmai pentru că iubim animalele, nu putem tolera ca acestea să trăiască într-o cvasisălbăticie, iar libertatea ce, după cum se vede, le este abuziv acordată să aducă inadmisibile prejudicii libertăţilor omului.