O nouă „fabrică“ de permise auto, închisă în Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre falsificatori (dreapta), dus la audieri
Unul dintre falsificatori (dreapta), dus la audieri

Un nou scandal legat de permise falsificate zguduie judeţul Argeş. Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore şi alţi doi sunt cercetaţi în libertate sub acuzaţia că fabricau şi vindeau carnete de conducere contra sumei de 1.000 de euro.

Poliţiştii au descins, ieri, în locuinţele suspecţilor şi au ridicat de aici aparatură folosită la fabricarea permiselor de conducere false. Este vorba de un calculator tip desktop, un laptop, şase imprimante, un laminator, o ghilotină folosită la decuparea permiselor, ştampile false şi coli speciale.

Florian Licurici (43 de ani), Florin Cătălin Bănică (32 de ani) şi Francesco Gabriel Cheianu (19 ani), toţi din Curtea de Argeş, au fost conduşi la audieri, pe numele primului fiind emisă şi o ordonanţă de reţinere. Cei trei suspecţi au fost supravegheaţi de poliţiştii argeşeni timp de patru luni.

Falsuri bine executate

Permisele falsificate erau făcute după modelul carnetelor eliberate începând cu 1995 până în 2010. „La prima vedere, permisele falsificate erau aproape identice cu cele normale, păreau reale. Era nevoie să te uiţi cu atenţie pentru a-ţi da seama că sunt falsificate. Diferenţele constau în faptul că poza era mai mare la permisele falsificate, nu avea elementele de siguranţă cu holograma pe care scrie «România» pe marginea pozei, iar culoarea era un roz mai închis decât la permisele reale", a declarat comisarul-şef Dănuţ Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Argeş.

1.000 de euro permisul

Cel care fabrica permisele era tânărul de 19 ani, Francesco Gabriel Cheianu, iar Florian Licurici şi capul reţelei, Florin Cătălin Bănică, erau intermediari, având sarcina de a găsi clienţi.

Preţul unui astfel de carnet de conducere era de 1.000 de euro şi îi scutea pe posesorii lui de eforul de a învăţa legislaţia şi de a trece prin emoţiile examenului teoretic şi al celui practic. Cu actul respectiv şoferii puteau conduce liniştiţi pe drumurile publice.

Poliţiştii au reuşit să identifice până acum patru astfel de permise falsificate, acestea fiind cumpărate de clienţi din judeţul Argeş. Anchetatorii sunt de părere că reţeaua a falsificat mai multe carnete pe care a reuşit să le vândă deja şi continuă cercetările pentru a le depista.

Scandal la Serviciul Permise

În iunie 2008, procurorii DNA destructurau reţeaua de permise de la Piteşti, iar 25 de persoane au fost anchetate atunci pentru luare şi dare de mită, fiind implicate în filiera care elibera permise auto pentru peste 2.000 de persoane care nu au participat la examen sau au fost ajutate să treacă examenul, contra unor sume de bani. Angajaţii Serviciului Permise au fost eliberaţi din arest după un an şi s-au pensionat ulterior. Un singur permis a fost anulat în instanţă în acest caz.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite