O asistentă de la Maternitatea Giuleşti: „Stau mai mult la WC, du-te acolo că mor ăia!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rechizitoriul în cazul incendiului devastator de la 16 august 2010, la Maternitatea Giuleşti, când şase bebeluşi şi-au pierdut viaţa, conţine discuţii telefonice cutremurătoare între angajaţii spitalului. Medicul Bogdan Marinescu, fostul manager al Maternităţii Giuleşti, asistenta Florentina Cârstea şi alte trei persoane au fost trimise în judecată.

Marinescu este acuzat că, în calitate de director al maternităţii, nu a înfiinţat Serviciul Intern de Prevenire şi Protecţie, care avea ca sarcini evaluarea riscurilor privind instalaţia electrică, instalaţia de oxigen şi de aer comprimat şi aerul condiţionat.

Rechizitoriu Maternitatea Giuleşti

Potrivit procurorilor Parchetului General, dacă acest serviciu ar fi fost înfiinţat, incendiul ar fi putut fi evitat. Asistentele medicale din maternitate au declarat la Parchet că prizele din saloane ieşeau constant din perete, iar electricienii au arătat că din anul 1978 nu se cunoaşte cine a executat instalaţia electrică.

Cele 12 minute fatale

Asistenta Florentina Cârstea, potrivit procurorilor, a părăsit nejustificat salonul de la Terapie Intensivă, timp de 12 minute, fără să anunţe un cadru medical să o înlocuiască. De altfel, Cârstea a declarat la poliţie şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă că a simţit, înainte de a părăsi camera, miros de ars de la instalaţia electrică, „asemănător cu mirosul ce rezultă din sigilarea pungilor de trimis la sterilizare". Ea nu a mai menţinut aceste declaraţii în faţa procurorului. Înregistrările telefonice făcute cu mandat de la judecător au relevat faptul că personalul medical ştia că salonul nu se părăsea fără a fi anunţaţi colegii.

Citiţi şi: Maternitatea Giuleşti trimisă în judecată împreună cu cinci angajaţi

Astfel, una dintre asistente se confesa, la telefon, unei colege: „Vrei să-ţi spun că-n ultimul moment mă duceam, făceam pe mine, scaune proaste şi am sunat-o la ora două noaptea pe - eram jos la etajul 1 şi i-am spus: vezi că stau mai mult pe WC, du-te acolo să nu moară ăia. Mor ăia acolo!" Un medic rezident a criticat lipsa asistentei: „Mă, ştii şi tu că Terapia Intensivă nu se părăseşte niciodată, nu se lasă niciodată singură. Uită-te şi tu, 12 minute! Ce e, mă, 12 minute? E nimic."

Marius Iacob: „Au stat pe hol si s-au uitat"

Potrivit procurorului Marius Iacob, cel care a condus ancheta în acest dosar, incendiul a fost constatat de liftiera spitalului, cea care a sunat la 112. Până la apariţia pompie­rilor, mai multe persoane (asistente, medici, angajaţi ai spitalului, pacienţi sau vizitatori) au stat pe hol şi s-au uitat la camera în flăcări."

„Niciuna dintre aceste persoane nu a intrat în salonul de la Terapie Intensivă, acolo unde se desfăşura în continuare incendiul, pentru a încerca să salveze vieţile nou-născuţilor. Inclusiv Florentina Cârstea, alarmată de ţipetele de pe hol, a ieşit să vadă ce se întâmplă, însă fără a interveni în vreun fel", notează procurorul Marius Iacob.

Despăgubiri

Părinţii unui nou-născut, mort în incendiu cer daune de trei milioane de euro pentru suferinţele îndurate. Alte două familii s-au constituit părţi civile şi cer daune morale de 1,5 milioane de euro şi de 200.000 de euro. Restul părinţilor au arătat că urmează a se constitui părţi vătămate în cadrul procesului. Aparatura medicală şi celelalte obiecte distruse în incendiu au fost evaluate la 1,5 milioane de lei.

Deferiţi Justiţiei

- Bogdan Marinescu (foto 1), manager al Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu", acuzat de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
- Florentina Cârstea (foto 2), asistentă medicală, acuzată de ucidere din culpă (cu consecinţa decesului a şase nou-născuţi) şi vătămare corporală gravă (în cazul a cinci nou-născuţi).
- Adrian Toma, şeful Secţiei Neonatologie, acuzat de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
- Vasile Dima, şeful Serviciului Tehnic, acuzat de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
- Gigel Oprea, electrician, acuzat de neglijenţă în serviciu cu consecinţe
deosebit de grave.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite