ONU acuză România că a încercat să livreze arme către teroriştii din Columbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ONU acuză România că a încercat să livreze arme către teroriştii din Columbia
ONU acuză România că a încercat să livreze arme către teroriştii din Columbia

Firma românească ROMARM ar fi încercat să trimită armament către gruparea teroristă columbiană FARC, susţine un articol publicat în revista Institutului ONU pentru Cercetare în domeniul Dezarmării (UNIDIR). Potrivit acestei instituţii, Monzer al-Kassar, liderul unei reţele internaţionale de trafic de arme, a negociat cu ROMARM cumpărarea de armament care urma să ajungă la gruparea FARC.

Negocierea a avut loc în anul 2007. În februarie 2009, Monzer al-Kassar a fost condamnat de Tribunalul districtual din New York la 30 de ani de închisoare pentru că acceptase să furnizeze armament către FARC.

Kassar a fost condamnat în urma unui flagrant organizat de Agenţia SUA Anti-Drog (DEA). Kassar primise sume mari de bani pentru achiziţionarea de armament, inclusiv rachete sol-aer.

“Armele urmau să fie cumpărate de la compania românească ROMARM, care, după cum arată probele de la dosar, nu se opunea vânzării", susţine UNIDIR. Potrivit acestei surse, Kassar a încercat să realizeze tranzacţia printr-un intermediar, "probabil pentru a induce în eroare autorităţile din România".

Intermediarul a fost Milan Djurovici, de la compania Trawl Services Limited, firmă înregistrată în Marea Britanie dar care are sediul la Belgrad. O copie a contractului dintre ROMARM şi Trawl Services a fost găsită asupra lui Kassar. Raportul UNIDIR afirmă că a fost emisă “licenţa de export C32.7515”, din data de 16 mai 2007, între Romarm şi Trawl Services.

Directorul general al Romarm, Ioan Gârbăcea, a confirmat aseară, pentru agenţia MEDIAFAX. că “ROMARM a încheiat un contract cu firma Trowl Services Limited, contract ce avea ca scop livrarea unor produse destinate poliţiei din Nicaragua. Acest contract, ca de altfel toate contractele pe care noi le încheiem, nu intră în vigoare, conform unei clauze clare şi, aş spune, primordiale, decât după ce este primită licenţa de export a Autorităţii Naţionale de Control a Exporturilor (ANCEX).

Deşi pentru acest contract a fost eliberată o licenţă de export de către ANCEX, ea a fost retrasă imediat, iar cât timp ea a fost valabilă nu s-a făcut nicio livrare şi nu s-a încasat niciun ban în cadrul acestui contract". Directorul Romarm nu a putut preciza care sunt motivele retragerii licenţei ANCEX, întrucât relaţiile oficiale dintre Romarm şi ANCEX în privinţa licenţelor "nu presupun furnizarea de explicaţii sau date suplimentare".

Gârbăcea a subliniat că niciun reprezentant Romarm nu a încheiat vreo înţelegere cu Monzer al-Kassar şi nu i-a furnizat acestuia vreo listă de preţuri.

În schimb, Nicolae Iancu, directorul de marketing al Romarm, a declarat agenţiei MEDIAFAX că numărul indicat de UNIDIR este cel al unui contract, nu al unei licenţe de export emisă de ANCEX.

 "Poate fi un contract foarte legal încheiat cu o firmă, care însă nu a primit aviz ANCEX. Poate, la fel de bine, să fie vorba despre un contract falsificat, am văzut şi astfel de cazuri în aproape 30 de activitate la Romarm", a explicat Iancu. Acesta a fost director la Romarm şi în anul 2007, când revista UNIDIR susţine că Romarm a negociat cu Kassar. Iancu a declarat că nu-şi aminteşte numele firmelor sau persoanelor implicate în contractul invocat de UNIDIR.

Cu toate acestea, "faptul că tranzacţia nu a fost niciodată făcută înseamnă că fie ea nu a fost aprobată de ANCEX, fără avizul căreia niciun fel de armă nu poate fi livrată peste graniţe, fie că înţelegerea între Romarm şi compania britanică Trawl Services nu a mai ajuns în faza de obţinere a licenţei de export". Iancu este de părere că informaţiile prezentate de revista UNIDIR sunt "speculaţii" şi fac parte din seria atacurilor comerciale menite să destabilizeze industria românească de apărare.

Pe de altă parte, o serie de acte găsite în posesia lui al-Kassar arată că intermediarul său, Milan Djurovici, a folosit în tranzacţii şi compania Transtrade GmbH. "Al-Kassar primise peste 400.000 de dolari pentru cumpărarea armelor, care ar fi reprezentat bani obţinuţi de FARC din traficul de droguri, dar care de fapt erau fonduri ale Agenţiei SUA Anti-Drog (DEA) pentru organizarea flagrantului.

Al-Kassar luase de mai multe ori legătura cu companii de armament din Bulgaria şi România şi călătorise în ambele ţări pentru finalizarea aranjamentelor în scopul achiziţionării armelor", a explicat agentul DEA William Brown în faţa tribunalului american care l-a judecat pe Kassar.

Declaraţia lui Brown a fost principala sursă a documentului UNIDIR. Potrivit agentului american citat de UNIDIR, operaţiunea prevedea achiziţionarea de către FARC a următoarelor arme de la al-Kassar: 4.350 de puşti de asalt AKM, 3.350 de puşti de asalt AKMS, 200 de puşti de asalt RPK, 50 de puşti cu lunetă Dragunov, 500 de pistoale Makarov, 2.000.000 de cartuşe calibrul 7,62 mm, 120 de lansatoare de grenade RPG, 1.650 de grenade PG-7V şi 2.400 de grenade de mână RGO-78.

"Sume substanţiale au început să fie trimise de agenţii sub acoperire ai DEA în conturi controlate de al-Kassar, iar, potrivit documentelor judiciare americane, acesta a reuşit să negocieze cu succes cu firma ROMARM şi cu alte firme cumpărarea, în plus, a unor rachete sol-aer de tip SA-7, SA-16 şi SA-18.

Al-Kassar ne-a spus că se afla în Bulgaria şi urma să ajungă a doua zi în România, în legătură cu contractul de armament. Urma să se întâlnească pe 11 mai 2007 cu reprezentanţi din industria armamentului din România. Am putut confirma folosind date ale companiilor aeriene că al-Kassar a intrat în România pe 10 mai 2007", explică agentul William Brown.

În cursul vizitei în România şi Bulgaria, Kassar ar fi primit un tabel cu preţuri din partea companiilor ROMARM (România) şi Armitrans (Bulgaria). Agentul DEA William Brown afirmă că "unele dintre arme fuseseră cumpărate de al-Kassar de la ROMARM".

În paralel, Milan Djurovici urmărea să cumpere de la ROMARM 2.000 de puşti de asalt AKM, 2.250 de puşti de asalt AKMS, 200 de puşti RPK, 50 de puşti cu lunetă Dragunov, valoarea totală a contractului fiind de 607.000 de dolari. Armele urmau să fie transmise lui Kassar contra sumei de 920.000 de dolari, iar preţul cerut FARC urma să fie de 2.005.000 de dolari, susţine raportul UNIDIR.

Firma Trawl Services, menţionată în articolul UNIDIR, furnizează echipament de securitate şi protecţie forţelor de poliţie şi organizaţiilor comerciale din întreaga lume. Potrivit site-ului companiei, aceasta vinde maşini blindate, măşti de gaze, detectoare de metale sau alte produse.

Datele de contact sunt o căsuţă poştală din Salisbury, Wiltshire (Marea Britanie).
Institutul ONU pentru Cercetare în domeniul Dezarmării (UNIDIR) a fost înfiinţat în 1980 de Adunarea Generală ONU şi funcţionează ca structură autonomă în cadrul Naţiunilor Unite.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite