Mai multe ONG-uri cer Guvernului să înfiinţeze un comitet de monitorizare a procesului de actualizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Toma, preşedintele ActiveWatch
Mircea Toma, preşedintele ActiveWatch

Mai multe organizaţii non-guvernamentale, printre care Freedom House, Grupul pentru Dialog Social şi Agenţia pentru Monitorizarea Presei, au adresat o scrisoare Guvernului prin care i-au solicitat să înfiinţeze un comitet de monitorizare a procesului de actualizare a listelor electorale.

"Pentru a reduce actuala stare de confuzie, a mări ȋncrederea publicului ȋn gestionarea situaţiei post-referendum şi a viitoarelor runde de alegeri, vă solicităm să ȋnfiinţaţi de urgenţă un comitet de monitorizare care să observe modul cum se face actualizarea listelor electorale, proces pe care tocmai l-aţi anunţat", se arată în scrisoarea deschisă adresată Cabinetului Ponta.

Semnatarii propun o componenţă transparentă a unui asemenea comitet din care să facă parte reprezentanţi ai tuturor actorilor politici implicaţi şi ai autorităţilor din domeniu.

"Din comitet ar trebuie să facă parte: preşedinta ICCJ, preşedinta BEC, câte un reprezentant al partidelor parlamentare, un reprezentant al preşedintelui suspendat, reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai organismelor internaţionale competente. Acest comitet trebuie să funcţioneze ȋncepând de săptămâna viitoare, dat fiind calendarul ambiţios de lucru pe care l-aţi anunţat", mai arată semnatarii scrisorii.â

Cele 11 organizaţii non-guvernamentale au lansat un apel către toate forţele politice din România, cerându-le să ȋnţeleagă că "doar un proces transparent de actualizare a listelor electorale poate restabili încrederea cetăţenilor în instituţiile fundamentale ale democraţiei".

"Este fără precedent ca o ţară membră UE să ajungă ȋn situaţia de a actualiza listele electorale după desfaşurarea scrutinului", se arată în încheierea scrisorii.

Grupul ONG-urilor solicită şi publicarea copiilor după listele electorale folosite la referendum, astfel încât fiecare persoană să poată verifica dacă votul sau nereprezentarea la vot au fost consemnate, după caz, corect.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite