OAMENI DIN ROMANIA

Floarea Vlad - la 50 de ani, mama a unui baietel de 1 an: "Daca as mai ramane insarcinata, as face tot posibilul sa pastrez copilul" Floarea Vlad are un baietel de un an si doua saptamani. Copilul

Floarea Vlad - la 50 de ani, mama a unui baietel de 1 an:
"Daca as mai ramane insarcinata, as face tot posibilul sa pastrez copilul"
Floarea Vlad are un baietel de un an si doua saptamani. Copilul Cosmin Andrei e frumos, blond si fara astampar, merge de la varsta de noua luni si are toti dintii care trebuia sa-i apara pana acum. Nu asta il face deosebit pentru parintii lui, ci lupta pe care au dus-o pentru a-l avea. Mamica, dna Vlad, va implini 50 de ani peste o saptamana. E profesoara de fizica la o scoala generala. Si-a cunoscut sotul in urma cu zece ani, fiind necasatorita pana atunci.
- De ce?
- Asa a fost sa fie. Nu am nimerit persoana potrivita. Cu sotul am fost colega de liceu si ne-am intalnit peste 20 de ani, din intamplare, in casa unor prieteni. El avea o fetita, de 13 ani, din prima casatorie. Ne-am dorit foarte mult un copil al nostru. Dupa doi ani de incercari, am vazut ca trebuie sa recurgem la fertilizarea in vitro. Am pornit batalia cu soarta, dupa alta incercare grea. In primul an de casatorie am facut o hepatita tip B.
- Aceasta a fost cauza infertilitatii?
- Nu. Am tinut regim si hepatita s-a vindecat de la sine. Dupa zeci, poate sute de analize, care aratau ca am eliminat virusul, puteam spune ca sunt... vindecata. Puteam incepe tratamentele de fertilizare. Initial, am mers pe mana clinicii din Timisoara. Aveau cea mai mare experienta, era si mai ieftin decat la clinicile particulare. Ieftin, vorba vine: 500 de marci medicatia, plus investigatiile, plus transportul, cazarea, testele si cate altele. Specialistii cu care am discutat puneau infertilitatea pe seama varstei. Mi s-a spus ca ovulatia se produce foarte rar, deci probabilitatea de a fi fertilizat ovulul e redusa. Am fost la multi medici din Bucuresti si mi-am facut investigatii. Raspuns - negativ. La Timisoara am incercat cinci fertilizari. Degeaba.
- Era greu?
- De fiecare data eram supusa unor controale amanuntite. Mi se administrau apoi, timp de 14 zile, medicamente care stimulau ovulatia. La fiecare doua zile, mi se faceau ecografii, sa observe evolutia ovulelor. Dupa ce se considera ca au "crescut" suficient, urma prelevarea lor: sub anestezie locala, se introducea un "ac" care le culegea de pe suprafata ovarului, sub ghidaj ecografic. Ovulele erau fertilizate in vitro. A doua, a treia zi, mi se implantau in uter embrionii rezultati. Intotdeauna s-au pus cate trei. Dar nu se prindeau: mureau sau picau. Asta, fiindca, probabil, organismul nu era pregatit sa-i accepte. Ma temeam sa nu intru in menopauza, ceea ce inca nu e cazul. Mi s-a spus ca nu-i nici o problema, se poate si dupa aceea.
- Cum de nu v-ati pierdut increderea?
- Mergeam foarte des la biserica. De 15-20 de ani merg la preot. I-am si spus: parinte, daca nu erati dumneavoastra, nu stiu daca as fi reusit sa obtin acest copil. Mereu m-a incurajat spunandu-mi ca eu ii cer lui Dumnezeu ceva bun, nu un lucru rau, ii cer viata. Si o sa realizez ce mi-am dorit. Asa ca am continuat sa facem economii, ne-am imprumutat la prieteni, ca sa putem incerca si in Bucuresti. Discutand cu sotul, am facut o intelegere, ca, dupa inca doua incercari, sa acceptam situatia. Cred ca rugile mele au fost ascultate, fiindca am dat peste d-na dr. Denisa Protopopescu, la Universitar. Fertilizarea s-a facut la Medsana. De la prima incercare, a reusit. Trebuia sa ma duc seara dupa rezultat. Ei stiau cat m-am straduit si cum astept copilul, asa ca ne-au sunat imediat ce a iesit rezultatul pozitiv. Era 30 iulie, la pranz.
- Au mai aparut probleme in sarcina?
- Dupa o luna si jumatate, o sangerare uterina m-a speriat ingrozitor. Chiar daca n-a fost nimic grav, m-am decis sa intrerup serviciul. Am renuntat si la excursiile pe care le faceam, in weekend, la munte sau in jurul Bucurestiului. Sarcina decurgea insa normal si copilul s-a nascut fara probleme.
- V-ati pus vreodata intrebarea: ce as face daca fatul ar avea malformatii?
- Nu. Daca porneam cu frica asta, probabil ca nu mai nasteam. Pe urma, cat a durat sarcina, tot auzeam discutii: ca mamele peste 40 de ani fac copii cu degetele lipite, fara maini, fara picioare... Ma speriam si dadeam fuga la ecograf. Medicul ma linistea: uite-l, se vede pe ecran, e normal. Daca era ceva, cred ca m-ar fi sfatuit sa avortez. Abia dupa ce l-am nascut m-au luat emotiile. Nu m-am linistit pana n-am vazut ca e intreg. L-am alaptat din prima zi. Pana la 6 luni, nici ceai nu i-am dat. De aceea i-a mers asa bine, n-a fost nici macar racit, nici colici, nimic.
- Pensionarii au o viata grea. Cum il va ajuta familia pe Andrei Cosmin Vlad, cu banii de meditatii, cu cartile pentru facultate?
- M-am gandit intotdeauna ca vreau sa am acest copil. Sora mea, care are 54 de ani, ma tot certa: e foarte tarziu, daca patiti ceva pana ajunge pe picioarele lui? Mama, de 74 de ani, tinea cu mine. Sotul lucreaza la o firma, e angajat. Nici eu n-am un salariu prea mare. Avem o mica afacere, nici nu pot sa-i spun asa: un magazin de piese auto. Nu-i chiar un butic, dar nici nu produce cine stie ce. Toti banii pe care i-am strans i-am dat pe tratamente, ca sa avem acest copil. Speram sa ne ajute Dumnezeu sa putem pune deoparte ceva, pentru el, cand nu vom mai fi, sa-i oferim un trai decent. Eu ma simt inca tanara. Totul tine de starea de spirit. Sunt sigura ca vom reusi sa-i facem un viitor.
- Pretuind prea mult un copil, apare riscul sa-l cocolosesti, sa-l rasfeti?
- Sa stiti ca nu l-am cocolosit. De cand avea o luna de zile, am plecat cu el, ba la mare, ba la tara, la rude, ba la munte. Taica-su il mai si atinge. Ieri, de exemplu, se duce la priza, il ia de acolo, iar se duce, pana la urma i-a tras o palma la fundulet. De fapt, problema nu e sa ramana fara noi, ci noi sa-l pierdem, cand o fi mai mare. Sunt gastile, anturajul, au aparut drogurile, tentatiile. Ma gandesc ca, vazandu-ne mai batrani, sa nu aiba tendinta sa ne ignore. Vedeti ca pe bunici nu-i asculta nepotii? Pe mine inca nu m-a intrebat nimeni, direct: ati iesit cu nepotelul in parc? Dar timpul nu iarta...
- Ati fi renuntat, daca si cele doua incercari erau tot nereusite?
- Noi asa am spus, dar in suflet nu credeam ca as fi putut renunta. Sora vitrega a lui Andrei, caci sotul are o fiica din prima casatorie, e ceva mai distanta, mai rece cu cel mic. O sa mergem in concediu cu amandoi copiii si poate se vor "impaca". Eu mi-as fi dorit doi copii. O si intrebam pe dna dr. Protopopescu: "Pai, numai un embrion s-a prins?". Daca as mai ramane insarcinata, dintr-un noroc, as face tot posibilul sa-l pastrez.