Numărul mistreţilor ucişi la Balc este secret

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia din acest an a vânătorii organizate de către Ion Ţiriac la Balc a fost prima la care apărătorii drepturilor animalelor au ieşit să protesteze faţă de vânătoarea la ţarc.

Tot o premieră o reprezintă protocolul pe care Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor (DSVSA) l-a semnat, obligându-se să nu divulge numărul mistreţilor împuşcaţi de către vânătorii VIP.

Câteva zeci de membri ai Fundaţiei Vier Pfoten din România, Austria, Marea Britanie, Germania şi Olanda i-au cerut miliardarului Ion Ţiriac „să ţintească mingea, nu mistreţul". „Stop killing! Play tennis!" (Opriţi uciderea! Jucaţi tenis!) au scris aceştia sâmbătă pe un banner de patru metri. „Toate animalele de la Balc sunt închise într-un ţarc, iar acest lucru nu este fairplay", a declarat Veronica Tulpan, director de programe naţionale Vier Pfoten România. Potrivit protestatarilor, de-a lungul celor opt partide de vânătoare organizate până acum, nu mai puţin de 1.400 de animale au fost ucise de către cercul exclusivist de la Balc.

Poate tocmai pentru ca activiştii să nu mai deţină astfel de cifre, Ion Ţiriac s-a asigurat că numărul mistreţilor împuşcaţi anul acesta la Balc nu va mai deveni public. „Am semnat un protocol. Nu pot divulga numărul exemplarelor împuşcate de la care a trebuit să recoltăm probe", a declarat Sorin Hodişan, şeful DSVSA Bihor.

Printre oaspeţii lui Ion Ţiriac se numără Wolfgang Porsche - proprietarul companiei germane producătoare de autoturisme de lux cu acelaşi nume, Georges Marsan - primarul din Monte Carlo, Franz Rauch - producător de sucuri naturale din Europa şi Klaus Mangold - fostul preşedinte al grupului Daimler-Chrysler. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite