"Numărul copiilor dăunează planetei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul Philip al Marii Britanii, el însuşi tată de patru ori, recomandă europenilor mai puţini copii Prinţul consort al reginei Elisabeta a II-a spune că familiile ar trebui să fie

Prinţul Philip al Marii Britanii, el însuşi tată de patru ori, recomandă europenilor mai puţini copii

Prinţul consort al reginei Elisabeta a II-a spune că familiile ar trebui să fie mai puţin numeroase. El susţine că suprapopularea este un dezastru ecologic.

Ecologistul cel mai înfocat al familiei regale din Marea Britanie, prinţul Philip, declară că suprapopularea planetei este principalul factor care a generat încălzirea globală. El spune că actuala criză alimentară nu ar exista dacă am fi mai puţini, notează cotidianul britanic "The Times".

Cererea este prea mare

Ducele consideră că limitarea numărului membrilor fiecărei familii reprezintă cea mai bună soluţie pentru combaterea crizei alimentare şi a încălzirii. În acest fel, susţine reprezentantul Casei Regale, preţurile la produsele alimentare de bază, cum sunt pâinea sau orezul, ar intra pe o pantă descendentă.

"Preţurile la alimente au cunoscut o creştere fără precedent. Toată lumea pune această situaţie pe seama faptului că resursele alimentare nu sunt suficiente, dar nimeni nu se gândeşte că, de fapt, cererea a devenit mai mare decât oferta, adică sunt prea mulţi oameni. Este o problemă delicată, a cărei rezolvare este greu de găsit, pentru că nimeni nu îşi doreşte ca guvernul să intervină în problemele care ţin de familie", spune Ducele de Edinburgh, într-un interviu acordat unei televiziuni britanice, citat de "The Times".

Cu toate acestea, prinţul Philip, care are patru copii şi opt nepoţi, nu a mers până la a se declara susţinătorul unei politici asemănătoare celei din China, unde nicio familie nu trebuie să aibă mai mult de un copil.

Credincioşii sunt ecologişti

În acelaşi interviu, prinţul Philip vorbeşte despre trecutul său "verde" şi despre iniţiativele sale de a convinge liderii religioşi ai lumii să se implice în susţinerea cauzelor ecologice. "Din câte am înţeles eu, majoritatea religiilor susţin că lumea este creată de o forţă specială şi atunci am spus: <> ", continuă Prinţul Philip.

Ecodestin regal

- Încă din 1970 a montat panouri solare la reşedinţa din Sandringham
- Este preşedintele emerit al organizaţiei internaţionale World Wide Fund for Nature
- Printre preocupările "verzi" cele mai importante pentru prinţul Philip se numără conservarea speciilor
- Pentru plimbările în jurul Londrei foloseşte o maşină de talie mică, ce foloseşte gaz petrol lichefiat

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite