Nu scăpăm de gripa AH1N1! Un al treilea val se poate abate asupra României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadrele medicale trebuie să se vaccineze
Cadrele medicale trebuie să se vaccineze

Din octombrie, România s-ar putea confrunta cu al treilea val de gripă nouă AH1N1. Acum se menţine alerta maximă de gradul 6, dată de OMS, iar abia la sfârşitul lunii se va decide dacă aceasta se poate ridica, având în vedere că încă mai sunt focare de pandemie în lume.

Un al treilea val al epidemiei de gripă nouă AH1N1 ar putea să cuprindă din nou România, începând din această toamnă, atenţionează medicii.

În România, ultimul caz de gripă cu virusul pandemic AH1N1 a fost înregistrat la Bucureşti, pe 9 aprilie. Atunci, numărul total de cazuri confirmate era de 7.008, din care 122 cu deces, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Vicepreşedintele Comisiei de Epidemiologie din Ministerul Sănătăţii,conf. univ. dr. Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, pentru realitatea.net, că un nou val de gruipă nouă ar urma să apară pe teritoriul ţării noastre începând din lunile octombrie şi noiembrie.

Cum situaţia pe între globul nu este una staţionară, la nivel mondial se menţine, încă, nivelul maximum de alertă 6, instaurat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). În acest moment, ţara noastră este într-o etapă de stagnare în ceea ce priveşte îmbolnăvirile cu virusul pandemic.

"Este adevărat că în România nu s-a mai înregistrat nici un caz de îmbolnăvire cu virusul pandemic AH1N1 de câteva luni, dar OMS nu a îndrăznit nici până acum să ridice nivelul maxim de alertă dat în cazul pandemiei de gripă nouă, deoarece încă mai apar cazuri de îmbolnăvire în emisfera sudică" a declarat Alexandru Rafila.

În cazul în care al treilea focar de gripă nouă va apărea în România, medicii spun că nu sunt foarte mari motive de panică, având în vedere structura vaccinului. "În momentul de faţă, tulpinile recunoscute de OMS pentru a fi introduse în vaccinul antigripal sezonier conţin şi tulpina de virus AH1N1", a explicat Rafila, vicepreşedintele Comisiei de Epidemiologie din Ministerul Sănătăţii.

Până în această primăvară, în România s-au vaccinat împotriva gripei noi 1.649.000 de persoane. Din totalul dozelor de vaccin de aproximativ trei milioane, achiziţionate de Ministerul Sănătăţii, în ţară au mai rămas 1,3 milioane de doze neutilizate, pe care s-au cheltuit 5,5 milioane de lei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite