Nu-i da funie duşmanului!

În politică nu contează cât de mulţi te iubesc. Importă cât de puţini te urăsc. Politica nu este arta adoraţiei. Este arta de a fi suportabil. Dacă mai eşti şi iubit, vorba

În politică nu contează cât de mulţi te iubesc. Importă cât de puţini te urăsc. Politica nu este arta adoraţiei. Este arta de a fi suportabil.

Dacă mai eşti şi iubit, vorba americanilor: doar cerul te poate opri... O graniţă pe care Traian Băsescu nu o cunoaşte. Cei care vor încerca să îl elimine zilele acestea, forţând un referendum, îi dau lui Băsescu o funie cu împrumut.

Ne-o spun sondajele de opinie. (Ştiu că românii cred în sondaje mai puţin decât în politicieni. O greşeală, ce ar putea duce cândva la o sinucidere naţională. Dar nu despre asta e vorba acum). Ca unul care a făcut un doctorat în statistică socială, credeţi-mă, mai ales dacă ţineţi cu PSD-ul: Băsescu e beton. Un referendum pentru sau contra Băsescu va fi ultimul act serios de opoziţie al partidului vostru. Dacă îi daţi lui Băsescu frânghia, el bucuros o să v-o pună după gât. El va fi reales şi partidul lui s-ar putea să domine parlamentul într-un fel sau altul.

Băsescu e ca Bill Clinton. Oricâte prostioare ar face, ca alegător de rând nu poţi să îl urăşti cu adevărat. Prea e ca fiecare. Şmecher, cade tot timpul în picioare. Îndrăzneţ, loveşte când te aştepţi mai puţin. Pilit, spune un banc şi îl laşi în pace.

Românii care nu îl iubesc nici nu îl urăsc cu adevărat. Un lucru esenţial, conform unui sondaj al Biroului de Cercetări Sociale. Băsescu nu e numai singurul politician în care mai mult de jumătate din români (53%) au încredere. (Urmat de Mugur Isărescu, posibilul viitor prim-ministru, plăcut tot de cam jumătate din români). Nea Traian e mult mai puţin urât de alegători decât este principalul lui challenger, Mircea Geoană.

În timp ce numai 16% din români nu au niciun fel de încredere în fostul căpitan de vas, fiul comandantului apărării civile comuniste e discreditat în ochii a 35% din români. Diferenţa e semnificativă. E de două ori mai mare. În fapt, dacă e să ne luăm după cât de puţini români urăsc un personaj politic, Băsescu şi Isărescu sunt, tot cum se spune pe la noi, prin Indiana, într-o ligă de fotbal separată. Ei sunt suspectaţi de intenţii necurate de două ori mai puţin decât Becali, noul star al politicii româneşti populiste. Ori de trei ori mai puţin ca alţi pretendenţi, cum ar fi Corneliu Vadim Tudor sau Emil Constantinescu. Paradoxal sau nu, Băsescu stă destul de bine printre liberali. În el au încredere 56% din liberali. O proporţie mai mare ca aceea de 53% din aceiaşi liberali care au încredere în Tăriceanu. Şi mai important, mai mulţi liberali, 44%, îşi manifestă neîncrederea în Tăriceanu, decât cei 39% din aceştia care nu au încredere în Băsescu. În fine, mai mulţi pesedişti îşi manifestă neîncredrea în Tăriceanu (73%) decât în Băsescu (68%). În concluzie, o fi politica arta posibilului, dar e şi mai mult ştiinţa de a nu fi urât. Meciul Bush-Gore e o mărturie vie a acestui lucru. (Gore, robotul de lemn, a dat fiori multor americani în anul 2000 şi a pierdut. Că treaba s-a mai schimbat de atunci, e altă poveste).

Traian Băsescu ştie, instinctiv, acest mic truc. Cei care încearcă să îl dea jos fără să înţeleagă adevărata sa putere se spânzură, cum ziceam, cu propria funie.

Băsescu e ca Bill Clinton. Oricâte prostioare ar face, ca alegător de rând nu poţi să îl urăşti cu adevărat. Prea e ca fiecare. Şmecher, cade tot timpul în picioare.