Noul an şcolar începe cu proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

multe reuşite!", a declarat, ieri, ministrul educaţiei, precizând că peste 70 la sută din şcoli sunt pregătite să-i primească pe elevi. Boicotarea începutului de an şcolar nu este

multe reuşite!
", a declarat, ieri, ministrul educaţiei, precizând că peste 70 la sută din şcoli sunt pregătite să-i primească pe elevi. Boicotarea începutului de an şcolar nu este respectată în toate judeţele ţării. În şcolile din Vaslui şi Braşov, spre exemplu, dascălii vor participa la festivităţile de începere a anului şcolar. "Ce vom face noi nu va fi grevă, este doar o neparticipare la festivităţi, prin care vrem să-i pedepsim pe guvernanţi, care, de la primul ministru şi până la ultimul primar, abia aşteaptă deschiderea noului an pentru a-şi prezenta discursurile lor politicianiste", a declarat preşedintele FSLI, Aurel Cornea. "Guvernanţii au promis în campania electorală dublarea salariilor într-o perioadă de doi ani, nu o creştere reală de sub doi la sută, cum a propus guvernul acum", spune Gheorghe Isvoranu, liderul Federaţiei "Spiru Haret". Sindicaliştii critică atitudinea premierului Tăriceanu şi susţin că acesta nu vrea să negocieze cu ei. Liderii federaţiilor vor trimite guvernului o nouă propunere de majorare a salariilor cu 60% în următorii doi ani. "ţinem să-i amintim domnului Tăriceanu că în joc sunt interesele a peste 5 milioane de oameni, fie ei profesori, părinţi sau elevi. Premierul ne arată încă o dată că tratează şcoala şi pe slujitorii ei cu aroganţă", a declarat Cătălin Croitoru, preşedintele FEN. Sindicaliştii din Educaţie aşteaptă ca Executivul să reia urgent negocierile, iar preşedintele Băsescu să medieze conflictul dintre profesori şi guvern. Cât îl priveşte pe ministrul Hărdău, acesta va deschide, astăzi, noul an şcolar, la Colegiul Naţional "Octavian Goga" din Miercurea-Ciuc, unde 50 din cele 60 de cadre didactice sunt decise să boicoteze festivităţile. Hărdău va merge şi la Liceul Teoretic cu predare în limba maghiară "Marton Aron", tot din Miercurea-Ciuc.

Hărdău promite marea cu sarea
Guvernul a aprobat alocarea sumei de 336 milioane de lei pentru 2.391 de şcoli. Sumele vor fi alocate consiliilor locale. În 1.423 de şcoli se vor realiza lucrări de reabilitare, iar în 968 de instituţii se va asigura aprovizionarea cu apă şi dotarea cu instalaţii sanitare. Ministrul educaţiei, Mihail Hărdău, a declarat, ieri, că anul acesta vor fi alocate 75 milioane de lei în vederea înfiinţării de noi grupe în grădiniţe. El a mai precizat că, din toamnă, dotarea şcolilor va fi reînnoită, peste 9.000 de şcoli urmând să beneficieze de peste 35,5 milioane de lei în vederea achiziţionării de cărţi pentru biblioteci. Totodată, şcolile vor primi materiale didactice în valoare totală de 24,5 milioane de lei. Laboratoarele de fizică, biologie şi chimie ale liceelor vor beneficia de 117 milioane de lei. şcolile au primit deja 68 milioane de lei în vederea dotării cu echipament sportiv.

Patriarhul, la Colegiul "Gheorghe Lazăr"
"Prea Fericitul Părinte Teoctist a confirmat că va veni la festivitatea de deschidere a anului şcolar de la colegiul nostru", a declarat Nicolae Victor, directorul Colegiului Naţional "Gheorghe Lazăr", din Capitală. "Festivitatea va începe în jur de ora 9, după care profesorii pot merge la mitingul de protest, dacă doresc. şi cei mai mulţi doresc", a mai spus directorul.

Studenţii cer demisia secretarului de stat pentru învăţământ superior
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) cere demisia secretarului de stat pentru învăţământ superior din cadrul MEdC, Dumitru Miron, pe motiv că acesta "îi tratează cu indiferenţă pe studenţi". "Avem un secretar de stat care nu ştie să discute cu studenţii. Deşi trebuie să se ocupe de problemele noastre, deşi are toate datele în acest sens, nici măcar nu a catadicsit să vină la întâlnirea pe care am avut-o cu ministrul Hărdău", a precizat, ieri, liderul UNSR, Florentin Gust, la ieşirea din sediul ministerului. În plină criză a învăţământului preuniversitar, studenţii ameninţă şi ei cu proteste dacă ministrul nu le ia în seamă revendicările. "Vrem dublarea burselor, astfel încât să n-avem nicio bursă de studiu sub 3 milioane, vrem ca subvenţia pentru cămine să fie de 960.000 de lei, aşa cum e prevăzut în protocolul semnat cu MEdC, şi vrem ca studenţii care stau în cămine să primească bonuri valorice pentru cantină, de 1 milion pe lună", a rezumat Gust cerinţele studenţilor. "Ministrul a promis că săptămâna viitoare, marţi, va avea un răspuns la revendicările noastre, după ce se vor face toate calculele în acest sens. Dacă răspunsul va fi negativ, începem anul universitar cu proteste şi pe 25 septembrie studenţii vor şti clar dacă se duc sau nu la facultate". În replică, secretarul de stat spune că "nu a fost nicio întâlnire cu studenţii, a fost o întâlnire cu UNSR. Întâlnirea oficială, cu toate organizaţiile studenţeşti reprezentative, are loc marţea viitoare. Dacă problemele studenţilor se rezolvă prin demisia mea, mi-o dau cu plăcere. Până una-alta, eu nu ştiu nici măcar dacă UNSR-ul este înregistrată legal, dacă are, deci, legitimitate".

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite