Noul Guvern se decide astazi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul de guvernamant are, astazi, o dubla intalnire a esalonului de conducere. Mai intai, Delegatia Permanenta, pentru ca, o ora mai tarziu, un Birou Executiv Extraordinar sa se intruneasca cu

Partidul de guvernamant are, astazi, o dubla intalnire a esalonului de conducere. Mai intai, Delegatia Permanenta, pentru ca, o ora mai tarziu, un Birou Executiv Extraordinar sa se intruneasca cu scopul de a-si da girul asupra listei guvernului restructurat. Ultimele 72 de ore au fost extrem de agitate, atat pentru cei care pleaca din formula veche a Executivului, cat si pentru cei care se pregatesc sa le ia locul. Pana in ultimul moment, s-au vehiculat o serie de nume, portofoliile de ministri schimbandu-si uneori titularii si de cate trei ori pe zi. Lista definitiva va fi prezentata Delegatiei Permanente si Biroului Executiv in aceasta dupa-amiaza, dupa care va fi inaintata celor doua Camere. Candidatii vor fi audiati in comisiile de specialitate. Urmeaza sa se decida, in aceasta dimineata, daca prin structurile de lucru ale Parlamentului vor trece atat persoanele care au ocupat pana acum un fotoliu ministerial, cat si cele nou sosite ori numai acestea din urma. De asemenea, existau discutii in privinta necesitatii unui vot al plenului asupra intregii liste. Sunt doua puncte de vedere. Primul merge pe precedentele parlamentare, varianta in care nu este nevoie de un vot al plenului atunci cand se schimba doar ministrii, iar in fruntea guvernului ramane aceeasi persoana. A doua opinie este ca, in cazul unei restructurari, se impune aprobarea deputatilor si senatorilor intocmai ca la investitura, indiferent daca este sau nu acelasi prim-ministru. Audierile in comisii sunt prevazute pentru marti si miercuri, iar juramantul la Cotroceni este posibil sa fie depus tot in cursul zilei de miercuri. Adrian Nastase pare decis ca joi sa aiba o sedinta a cabinetului restrans, pentru o prima acomodare in noua formula. Biroul Executiv va mai discuta astazi si despre pozitia pe care PSD o va avea in consultarile de la Cotroceni pe marginea decalarii alegerilor parlamentare de cele prezidentiale. O alta chestiune care se prefigura pe agenda sedintei de astazi este cea a inlocuirii unui numar de 12 prefecti. Schimbarea acestora din functie a fost amanata din toamna, iar acum se pare ca va fi efectuata de noul cabinet.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite