Noul Bond, bătăuş, dar fermecător

James Bond revine, sănătos tun şi mai seducător ca oricând. "Casino Royale" este unul dintre cele mai anticipate filme ale sezonului, prima oară când James Bond este blond. Nu s-ar fi zis că o

James Bond revine, sănătos tun şi mai seducător ca oricând. "Casino Royale" este unul dintre cele mai anticipate filme ale sezonului, prima oară când James Bond este blond. Nu s-ar fi zis că o sincopă de imagine ar putea da naştere la atâtea speculaţii şi presimţiri că faptul că nu are look-ul potrivit, adică cel al lui Brosnan/Connery/Moore (sunt nişte elemente comune), îl va face pe noul Bond şi un interpret deplorabil. Fanii lui Bond din Marea Britanie au iniţiat chiar un protest faţă de noul interpret, cu mult înainte să aibă ocazia să vadă filmul. Cu toate acestea, domnul Craig nu s-a lăsat impresionat de reacţiile adverse ale publicului şi a reuşit să facă o treabă foarte bună.
Acţiunea se situează la prima misiune 007 a lui Bond, care îl va duce în Madagascar, pe urmele a doi terorişti. Pentru a investiga mai bine situaţia, Bond se implică într-o acţiune independentă de MI6, care îl va duce în Muntenegru. Acolo el ia parte, în Casino Royale, la un joc de poker cu o miză mare, pătată de sânge, marcată de violenţă, şi încrâncenare, în care Bond trebuie să se opună lumii venale a băncilor cu legături teroriste. Nu ne îndoim, încă de la începutul filmului, de succesul acestei întreprinderi spectaculoase. Ceea ce diferă în modul cel mai evident între noul film Bond şi cele precedente este tonul, mult mai sec şi mai dur decât ce am văzut până acum. Scenele de luptă se apropie mai mult de realitate, iar violenţa nu mai este un apanaj al farmecului personajului principal, ci o realitate. Senzaţia creată este aceea de luptă pe viaţă şi pe moarte. Ceea ce reuşeşte să facă Craig este de fapt şi cea mai mare provocare, şi anume să devină James Bond, şi nu un actor care interpretează un rol care nu-i aparţine o dublură. Regizorul Martin Campbell reuşeşte să îndrume foarte bine acţiunea filmului pe acest traiect mai ascuţit, care este potrivită noii identităţi a protagonistului. Bond nu mai este gentleman-ul rafinat, care se împarte între un martini şi un ceas de firmă, ci un spion periculos, fără milă, chiar surprinzător de sadic uneori. Trebuie spus că albastrul oţelit al ochilor lui este numai bun pentru această imagine.
Un punct foarte bun pe care îl marchează filmul este faptul că reuşeşte să se concentreze mai puţin pe colecţia de gadgeturi, impresionabile e drept, dar care lăsau impresia de reclamă colectivă cu un buget de film. Atenţia este mutată către personaj, şi mai ales către evoluţia lui. Bond face greşeli, este mult mai nuanţat din punct de vedere caracterial decât fermecătorul, dar inconsistentul Brosnan.
Bârfele de platou spun că Daniel Craig a avut ceva probleme în a călca pe urmele mari ale lui Brosnan, şi uriaşe, am putea spune, ale lui Connery. Se pare că scenele de urmăriri nu i-au fost prea uşoare, mai ales că Aston Martinul cu sistem manual de schimbat viteze nu-i era tocmai familiar. Trecând însă peste aceste mici picanterii, Daniel Craig a reuşit ceea ce declara într-un interviu recent, şi anume să facă o treabă bună şi să se concentreze la rolul său, în ciuda criticilor acidelor tabloide britanice.