Noii manageri de spital au vechea boală a licitaţiilor cu dedicaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

cale de noua conducere, nu a respectat nicio regulă.Licitaţiile organizate în spitale sunt uşor de manipulat, de vreme ce nu există o lege clară care să reglementeze modul în care se face

cale de noua conducere, nu a respectat nicio regulă.

Licitaţiile organizate în spitale sunt uşor de manipulat, de vreme ce nu există o lege clară care să reglementeze modul în care se face externalizarea serviciilor medicale. Există doar o procedură a Băncii Mondiale, după care se inspiră directorii de spital. Caietul de sarcini întocmit de "specialiştii" de la Spitalul Sf. Pantelimon conţine atât de multe neconcordanţe, încât părea imposibil oricărei firme să se califice.
Singura care a ajuns în faza finală este Romar Medicare, firmă care s-a desprins din ROMAR. Aceasta din urmă a căpuşat de-a lungul anilor Spitalul CF2, după cum arăta un raport de control al Casei Transporturilor.
Întâmplător, jurista din comisia de licitaţie a spitalului a fost subordonata celui care a condus ROMAR, Robert şerban, atunci când acesta era preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.

Tratamentul nu a fost egal
Prevederea din caietul de sarcini care a ridicat cele mai multe suspiciuni a fost cea referitoare la data la care se deschid ofertele. Conform legislaţiei, plicurile se deschid în aceeaşi zi în care se depun, pentru a preveni orice încercare de fraudă, dar la Spitalul Sf. Pantelimon s-a prevăzut că ele se deschid după două zile de la depunere. Din această cauză, una din firmele care au participat la licitaţie a fost descalificată, pentru că Primăria Sectorului 2 eliberează certificate fiscale cu valabilitate de doar trei zile, iar acesta trebuia să fie valabil atât la depunere, cât şi la deschidere, spre deosebire de firmele care au venit din celelalte sectoare, unde valabilitatea este de 10 zile. Până la deschiderea ofertei, certificatul era deja expirat.

Caietul de sarcini, incomplet
Cerinţele de calitate se pare că nu au fost punctul de maxim interes al comisiei de licitaţie de la Spitalul Sf. Pantelimon. Una dintre condiţiile din caietul de sarcini este ca firma participantă să aibă deja un contract cu un spital cu 600 de paturi, însă nu se precizează că trebuie să fie pentru servicii de externalizare. Aşadar, orice act semnat cu un astfel de spital, chiar şi pentru curăţenie, califică firma la licitaţie.
Discrepanţele din caietul de sarcini nu se opresc aici. Într-un loc se spune că, pentru a participa la licitaţie, reprezentanţii firmelor au nevoie de împuternicire, iar într-un alt loc se cere procură. Cea mai gravă scăpare este că se face trimitere la o anexă cu echipamentele medicale ce urmează să fie închiriate, dar anexa lipseşte.
"Cine câştigă va fi informat", li s-a transmis firmelor care au participat la licitaţie. Noul manager al Spitalului Sf. Pantelimon, ştefan Bogdan, pare că nu ştie ce se întâmplă în spital.
"Mi s-a spus că s-a respectat procedura Băncii Mondiale. În felul acesta s-a obţinut şi acordul pentru externalizare", ne-a declarat ştefan Bogdan. "Vorbiţi cu jurista", ne-a mai spus cel care ar trebui să "eficientizeze" activitatea unităţii medicale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite