Noi date despre originea şi evoluţia omului modern - studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noi date despre originea şi evoluţia omului modern - studiu
Noi date despre originea şi evoluţia omului modern - studiu

Potrivit unui studiu publicat joi, cel mai vechi schelet fosilizat al unui hominid, datând de peste 4,4 milioane de ani şi studiat intens de oamenii de ştiinţă, după descoperirea sa în Etiopia, în 1994, ne oferă noi date despre originea şi evoluţia omului modern, relatează AFP.

Paleoantropologii şi geologii care au studiat această fosilă susţin că descoperirea acestui specimen de Ardipithecus ramidus, dezvăluie trăsăturile biologice ale primei etape în evoluţia omului modern. Concluziile lor au fost publicate în ultimul număr al revistei americane Science.

Fosila ce aparţine unei femele botezate Ardi, este cel mai vechi schelet provenit din ramura umană de evoluţie a familei primatelor, care se încheie cu apariţia lui Homo sapiens dar şi a speciilor de primate ce sunt foarte apropiate de omul modern, aşa cum sunt maimuţele antropoide - cimpanzeii, urangutanii şi gorilele.

Descoperirea lui Ardi, o femelă ce cântărea 50 kg şi avea înălţimea de 120 cm, a permis o mai bună înţelegere a felului în care hominizii - categorie ce cuprinde şi categoria maimuţelor antropoide, au putut descinde dintr-un strămoş comun, conform lui Giday WoldeGabriel, cercetător la Los Alamos National Laboratory (New Mexico, SUA).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite