Ninsorile dau startul pentru noul sezon de schi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Staţiunile montane sunt pregătite să-i primească pe turiştii dornici să părăsească aglomeraţia oraşului. Stratul de zăpadă măsoară între 30 şi 75 de centimetri, pârtiile fiind

Staţiunile montane sunt pregătite să-i primească pe turiştii dornici să părăsească aglomeraţia oraşului. Stratul de zăpadă măsoară între 30 şi 75 de centimetri, pârtiile fiind bune pentru sporturile de iarnă

Zăpada căzută zilele trecute este ideală pentru cei care vor să petreacă sfârşitul de săptămână la munte. În acest weekend, hotelierii se aşteaptă ca numărul turiştilor să depăşească toate estimările.

La munte sunt aşteptaţi nu doar iubitorii de schi sau de snowboard, ci şi cei dornici de săniuş.

Iar dacă este un impediment faptul că este greu de cărat o săniuţă cu trenul, iar închiriatul este prea costisitor pentru buzunarul unora dintre turişti, rămâne "varianta de rezervă" - punga din plastic. Numai că salvamontiştii îi avertizează pe temerarii acestui sport să aibă grijă cu derdeluşurile, pentru că există pericolul să se accidenteze.

70 lei pentru schiuri şi clăpari

Dacă frigul goneşte turiştii de pe pârtii, există posibilitatea savurării unui ceai fierbinte sau a unei ceşti cu ţuică ori o cană cu vin fiert. Aceste bunătăţi nu costă mai mult de patru-cinci lei o porţie. "Pe toate pârtiile din Sinaia se poate schia în condiţii excelente, iar condiţiile meteorologice sunt foarte bune", ne-a declarat şeful formaţiei de Salvamont, Andrei Dascălu.

Stratul de omăt pe pârtiile din Sinaia atinge o grosime de 30-40 de centimetri, iar administratorii pârtiilor au băgat maşina pentru bătătorit zăpadă. La Sinaia, o pereche de schiuri cu clăpari se pot închiria cu sume cuprinse între 50 şi 70 de lei pe zi, iar un snowboard şi clăpari costă 40 - 50 lei. Şi în staţiunea Predeal pârtiile îi aşteaptă pe schiori.

Potrivit Paulinei Moise, de la Centrul de Informaţii Turistice, se schiază în condiţii bune, singura problemă fiind încălzirea vremii, care ar putea afecta condiţiile de schiat. Stratul de zăpadă este de 30 cm, iar schiorii trebuie să ştie că funcţionează doar telescaunul, la teleschi se lucrează, administratorii transportului pe cablu intenţionând să-l înlocuiască cu o instalaţie nouă.

150 lei o noapte de cazare

Vestea bună este că nu s-au majorat preţurile la teleschi, fiind menţinute cele de la începutul anului. În Poiana Braşov, în masivul Postăvarul, stratul de zăpadă este de 75 de centimetri şi se schiază în condiţii de vis. Monitorii de schi se tem ca nu cumva încălzirea vremii sau vreo ploaie să strice distracţia în staţiune.

În staţiunea montană Rânca, din judeţul Gorj, există două pârtii, una pentru începători şi alta, cu o lungime de 700 de metri, a cărei dificultate este medie. "În fiecare sfârşit de săptămână, staţiunea se umple de turişti. Avem pârtie cu nocturnă, instalaţie de teleschi, iar preţurile sunt accesibile. Există cartele de la cinci urcări până la 100 de urcări.

O urcare costă 2,4 lei, dar poate scădea până la 1,5 lei, cu cât turistul foloseşte teleschiul de mai multe ori. Cei care aleg staţiunea Rânca se pot da cu snowboardul şi pot învăţa să schieze alături de instructorii noştri. O noapte de cazare într-o pensiune, într-o cameră dublă, costă 150 de lei pentru o persoană şi poate urca până la 180 de lei, pensiune completă", a spus Cătălin Mitroi, administratorul pârtiei de la Rânca.

Staţiunea este situată la peste 60 de kilometri de municipiul Târgu Jiu, traseul fiind modernizat şi accesibil. Şoferii trebuie însă să aibă automobilele dotate corespunzător sezonului rece.

Cât ne costă distracţia

În Sinaia, costul unei călătorii cu telecabina la Cota 2000 este de 20 de lei.

La Poiana Braşov sunt aceleaşi preţuri pentru o călătorie dus-întors cu telecabina.

La Predeal, pentru teleschi, o cartelă cu cinci călătorii costă 43 de lei.

La Rânca, o urcare cu teleschiul costă 2,4 lei, iar o noapte de cazare, într-o cameră dublă, costă 150 de lei de persoană.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite