Nicolăescu a vândut armele lui Ceauşescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 1985, conform biografiei oficiale, a ajuns la Ministerul Comerţului, fără a preciza însă în care structură, dar, de fapt fiind vorba de Ratmil. Din 1991, Nicolăescu urcă spectaculos scara

În 1985, conform biografiei oficiale, a ajuns la Ministerul Comerţului, fără a preciza însă în care structură, dar, de fapt fiind vorba de Ratmil. Din 1991, Nicolăescu urcă spectaculos scara ierarhiei la Ratmil. Între 1991 şi 1994 este şef Serviciu buget şi analize economice. Apoi, în 1994, devine director economic, iar în 1997 ajunge director general. Cariera sa la Ratmil se sfârşeşte în 1999, când ajunge secretar general adjunct la Ministerul de Finanţe.

Şefii Ratmil, deplin conspiraţi la DIEDupă ce URSS a invadat Cehoslovacia, dictatorul Nicolae Ceauşescu a decis să creeze o industrie naţională de apărare independentă de Moscova. Fiecare minister important şi-a creat departamente militare, coordonate de o Regie de Tehnică Militară, adică tocmai Ratmil. În 1972, dictatorul a decis să transforme România în exportator major de tehnică militară şi a creat departamente speciale în principalele ministere. Printre produsele de bază s-au numărat: un avion de vânătoare construit împreună cu Iugoslavia; un tanc bazat pe proiectul Leopard (RFG) şi Centurion (Anglia); un bombardier bazat pe avionul Fokker-614 (Germania de Vest); două variante de arme semiautomate bazate pe AK-47 sovietic (calibru 6,72, pentru care se produceau cartuşe la Cugir), pe care voia să le exporte masiv statelor şi organizaţiilor teroriste din Lumea a Treia. Fabricarea secretă de armament nu s-a bazat pe licenţe cumpărate, ci pe tehnologii furate din Occident. Majoritatea posturilor-cheie din cea de "a doua industrie militară a ţării," cum se numea această parte destinată exclusiv exportului, erau deţinute de ofiţeri DIE deplin conspiraţi. Ratmil avea ca principală piaţă de desfacere lumea arabă şi organizaţiile teroriste.Surse amintite vorbesc de dependenţa Ratmil de serviciile de spionaj ale dictatorului, iar mai apoi, după decembrie 1989, de moştenitoarele acestora: SRI şi SIE, dar şi serviciul de informaţii militare.Astăzi sociatatea este cunoscută sub numele de Romarm SA.
Locul cinci în lume la export de arme La 15 mai 1985, "The Washington Post" a publicat pe prima pagină un larg articol bazat pe date primite de la "U.S. Arms Control and Disarmament Agency", potrivit căruia, în 1982, România era pe locul cinci în clasamentul mondial al exportatorilor de armament.

Ministrul sănătăţii a ajuns la Ratmil prin concurs
Ministrul Eugen Nicolăescu susţine că era imposibil ca vreunul dintre angajaţii Ratmil să aibă cunoştinţe despre posibilul trafic de armament făcut de Ceauşescu. "În 1985, am dat concurs pentru un post liber la Serviciul comercial de acolo, iar apoi ascensiunea a fost una firească. După cunoştinţa mea, din 1984, această societate era mai degrabă sub influenţa MApN. În conducerea sa erau oameni tehnici, precum colonei de tancuri, de intendenţă ş.a.", declară actualul ministru. Cât priveşte colaborarea sa cu Securitatea, acesta aduce drept contraargument faptul că în perioada cât a lucrat acolo nu a avut nici măcar viză. "În 1986-1989, Ratmil a fost declarată întreprindere
erou al muncii socialiste
, majoritatea colegilor mei primind şi vize ca recompensă. Eu nu am avut aceste favoruri", îşi aminteşte Eugen Nicolăescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite