Nicolăescu promite că-i face funcţionari publici pe asistenţii medicali
0Sărbătorirea la Predeal a 16 ani de la înfiinţarea SANITAS a fost marcată de semnarea unui protocol între ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi preşedintele sindicatului, Marius
Sărbătorirea la Predeal a 16 ani de la înfiinţarea SANITAS a fost marcată de semnarea unui protocol între ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi preşedintele sindicatului, Marius Petcu. Printre principalele revendicări acceptate de ministru figurează acordarea integrală a drepturilor salariale şi a sporurilor prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură şi asimilarea restanţelor salariale cu datoriile către furnizorii de medicamente şi materiale sanitare. De asemenea, ministrul a anunţat că salariile vor fi majorate la 1 februarie cu 5%, iar de la 1 septembrie cu alte 6 procente. Sindicaliştii mai doresc includerea sporurilor specifice în salariu, pentru a obliga casa de sănătate să le plătească odată cu salariul şi acordarea lunară a 20 de tichete de masă. Federaţia SANITAS a mai obţinut din partea ministrului promisiunea de a bloca disponibilizările de personal din sistemul sanitar şi efectuarea de controale de către minister, la sesizarea sindicaliştilor, pentru analizarea eficienţei economice a externalizărilor unor servicii şi privatizărilor realizate până în prezent. O altă prevedere importantă, acceptată de Nicolăescu, vizează modificarea legislaţiei în vigoare pentru exceptarea asimilării asistenţilor medicali cu funcţionarii publici.