Niciun cabinet medical şcolar nu este autorizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În tot judeţul există numai 22 de cabinete medicale şi 36 de medici. Pe lângă faptul că sunt foarte puţine şi prost dotate, cabinetele şcolare din Bihor nu au autorizaţie sanitară de funcţionare.

Conform datelor Direcţiei de Sănătate Publică în Bihor, asistenţa medicală în unităţile şcolare şi universitare este asigurată prin 22 de cabinete medicale. Un număr de 117 persoane, din care 36 de medici şi 81 de asistenţi medicali deservesc aceste cabinete. Dotate în marea lor majoritate cu un stetoscop, un termometru şi câteva pastile de algocalmin, niciunul dintre aceste cabinete şcolare nu are autorizaţie sanitară de funcţionare.
„Nu există cadru legal pentru autorizarea sanitară a cabinetelor şcolare. Acestea funcţionează pe baza unui act normativ, care reglementează funcţionarea cabinetelor medicale şcolare”, susţine Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică în Bihor. În opinia sa, cei 36 de medici şcolari reuşesc să acopere unităţile de învăţământ din judeţ, aici fiind incluse grădiniţele şi creşele, şcolile generale, liceele şi facultăţile din cadrul Universităţii Oradea.
Jale în mediul rural
Daca în Oradea funcţionează 15 cabinete medicale şcolare, adevăratele probleme apar în mediul rural. În judeţ sunt doar şapte cabinete medicale şcolare, elevii din majoritatea unităţilor de învăţământ de la ţară nici nu ştiu cum arată medicul şcolar, pentru că nu au cabinet.
Când au nevoie de doctor, elevii apelează la medicul de familie, dacă există unul, ori merg în oraş. „În general, medicii şcolari sunt angajaţi ai unităţilor spitaliceşti. În mediul rural, atribuţiile acestora sunt preluate de medicii de familie”, spune Dorel Ţîrţ.
Pe lângă faptul că sunt puţini, asistenţii de la cabinetele şcolare vor fi plătiţi de luna viitoare de la bugetele locale ale localităţilor unde îşi desfăşoară activitatea. Vestea a băgat spaima în rândul primarilor din Bihor.
Pasaţi la consiliile locale
Ei spun că nu au suficienţi bani la buget ca să acopere şi cheltuielile cu plata drepturilor salariale ale asistenţilor. „De abia avem bani să ne plătim personalul actual. Dacă o să trebuiască să plătim şi asistenţii medicali nu ştiu de unde o să facem rost de bani”, spune Vincze Ştefan, primarul comunei Tăuteu. Unii edili din Bihor susţin că această măsură ar arunca bugetele locale într-o adevărată „gaură neagră“.
Ei motivează că bugetele alocate consiliilor locale vor fi diminuate anul acesta cu câteva procente faţă de trecut, iar instituirea acestei măsuri îi pune în dificultate, în sensul că acest lucru ar implica un efort bugetar mult prea mare pentru administraţiile locale.
Pe de altă parte, aceştia mai spun că nu pot renunţa la serviciile asistenţilor, având în vedere că de ei depinde, în primul rând, sănătatea colectivităţilor de şcolari şi preşcolari.
Lipsă de personal
Asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi stu-denţilor este reglementată de un ordin al ministrului sănătăţii şi familiei, care prevede un medic la 2.000-2.500 de elevi şi o asistentă medicală la 800-1.000 de elevi. În Bihor, proporţia este de un medic şcolar la 3.611 elevi şi o asistentă la circa 1.600 de elevi.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite