Întreţinerea se dublează la apartamentele noi - Revista presei interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internă de astăzi scrie despre dublarea întreţinerii la apartamentele noi, vânzarea maşinilor cu 30% pierdere sau concertul jazz de la Sala Palatului. Printre alte subiecte, Pasajul Băneasa este funcţional de astăzi, iar valoarea angajamentelor de mediu ale României este de 6,1 miliarde de euro.

Întreţinerea se dublează la apartamentele noi. În cazul complexului New Town din Capitală, locatarii achită împreună 50.000 de lei/lună doar pentru serviciile de mentenanţă. Costurile de întreţinere ale apartamentelor noi pot fi duble sau chiar triple faţă de cele din cazul locuinţelor vechi. Facilităţile care încântă ochiul clienţilor în pliantele viu colorate sunt plătite apoi cu vârf şi îndesat: spaţiile verzi, locurile de joacă pentru copii, piscina şi paza ajung să coste aproape cât rata la bancă, scrie Evenimentul Zilei .

Maşini vândute cu 30% pierdere. Companiile de leasing au dificultăţi în a vinde bunurile recuperate de la clienţii datornici, apelând mai ales la pieţele second hand din străinătate pentru a se putea dispensa de acestea. Pierderile pot ajunge până la 30% faţă de cât ar fi recuperat în urma contractului de leasing, au declarat reprezentanţii firmelor de leasing prezente în România, anunţă Jurnalul Naţional .

Ţipete de vikingi şi ritualuri hinduse. Miercuri seară, saxofonistul norvegian şi percuţionistul său indian Trilok Gurtu i-au urcat pe fanii români într-o arcă şi-au străbătut toate meridianele muzicii de la îngheţatele ecouri nordice la ritmurile africane, de la melancolia sonatelor romantice la vitalitatea jazz-rockului. Un vânt rece dinspre fiordurile nordice sufla miercuri seară peste publicul adunat la Sala Palatului, notează Cotidianul .

Pasajul Băneasa, funcţional de azi. Pasajul Băneasa va fi dat în folosinţă în această dimineaţă, cu câteva zile mai devreme decât termenul fixat de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Călcând pe asfaltul încă lipicios, ieri, câteva zeci de muncitori lucrau de zor la ultimele detalii ale pasajului. Cele mai numeroase erau echipele însărcinate cu spoitul pereţilor, care reuşiseră cu trafalete şi bidinele să facă să sclipească partea de jos a acestora, relatează Gândul .

Valoarea angajamentelor de mediu ale României: 6,1 mld. euro. Banca Mondială estimează la 6,1 miliarde de euro costul pe care România îl va suporta până în 2015 pentru conformarea la angajamentele de mediu ale Uniunii Europene. Suma investiţiilor ar ajunge la 12,5 miliarde de euro până în 2020, arată un raport publicat de Centrul Român de Politici Europene (CRPE) şi citat de NewsIn. Potrivit documentului, contribuţia României constă în creşterea cotei energiei regenerabile, precum şi în proiecte de eficienţă energetică în clădiri rezidenţiale, în industrie şi transport, notează Gardianul .

Bună dimineaţa!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite