Nevoia de ecumenism

In pofida agitaţiei cu privire la dosarele ierarhilor BOR, România are încă un prilej pentru a-şi promova imaginea prin Biserică. Faptul că Adunarea Ecumenică Europeană, aflată la a

In pofida agitaţiei cu privire la dosarele ierarhilor BOR, România are încă un prilej pentru a-şi promova imaginea prin Biserică. Faptul că Adunarea Ecumenică Europeană, aflată la a treia întrunire, se desfăşoară în ţara noastră vine în continuarea firească a istoricei vizite a Papei Ioan Paul al II-lea. Este un eveniment care ne onorează la extrem.

Mişcarea ecumenică a fost de-a lungul timpului orizontul asupra căruia s-au îndreptat atât speranţele, cât şi iluziile multor creştini. Unii au vorbit despre manipulări, alţii de-a dreptul au diabolizat-o. Prea adesea au fost uitate aspectele nobile, generoase, ale mişcării (mişcărilor) ecumenice şi dimensiunile profund creştine, spirituale.

Orice conaţional contrariat încă de ceea ce înseamnă ecumenismul în realitate ar trebui să facă apel nu numai la părerea vreunui duhovnic - respectabil, dar limitat de prejudecăţi şi de lipsa de informare asupra subiectului - ci recurgând, spre exemplu, la scrierile unuia dintre cei mai calificaţi români în domeniu: Pr. Andrei Scrima.

Scepticii şi fundamentaliştii au observat zilele acestea că reprezentarea venită dinspre celelalte confesiuni creştine nu se petrece la nivelurile cele mai înalte şi şi-au exprimat reţinerea faţă de rezultatele concrete ale acestei întâlniri istorice.

Eu susţin o altă perspectivă: important este că reprezentanţii oficiali ai principalelor confesiuni aparţinând marii familii creştine acceptă, iată, să se întâlnească. "Dialogul este ultima fibră a Creaţiei" - spunea cândva Pr. Stăniloaie, iar acest dialog este pus în practică, mai mult sau mai puţin convins, de toate părţile.

În plus, se poate constata şi prezenţa unor observatori din partea altor religii (islam, iudaism), astfel încât se poate vorbi, fie şi în termeni modeşti, despre o poartă deschisă spre ceea ce se numeşte "ecumenism extins".
Vom fi nedrepţi dacă nu vom privi spre versantul constructiv al acestei întâlniri de la Sibiu.

De la diluarea măcar parţială a unor asperităţi existente între confesiunile creştine europene, până la semnalele adresate politicienilor, ori la pledoaria în favoarea problemelor de mediu - toate sunt importante, dacă este să aşezăm credinţa la baza societăţii.

La limita luminoasă, unitatea creştină se află dincolo de zidurile unor clădiri, dincolo de ritual, dincolo de dogme - în însăşi fiinţa lui Hristos: este apa freatică şi esenţa care ne uneşte oricum, fie că vrem sau nu, fie că n-o ştim şi-o vom afla cândva. Nevoia de ecumenism este totuna cu nevoia de maturizare spirituală.