Nevăzătorii: plătiţi prost şi fără acces la cultură

cărţi au fost tipărite în Braille, limba care se înţelege prin atingerea paginii cu degetele. Nu sunt bani pentru mai mult. şi totuşi, nevăzătorii nu s-au dat bătuţi. Au accesat în mod

cărţi au fost tipărite în Braille, limba care se înţelege prin atingerea paginii cu degetele. Nu sunt bani pentru mai mult. şi totuşi, nevăzătorii nu s-au dat bătuţi. Au accesat în mod real cultura de actualitate, cumpărându-şi singuri cărţi din librării şi scanându-le cu bani proprii. Inadaptarea sistemului educaţional este o altă problemă cu care se confruntă nevăzătorii. Meseriile pe care le învaţă în şcoală sunt puţine şi anacronice. Nimeni nu angajează un expert în perii şi cutii de carton într-o întreprindere computerizată.

Cum se "citeşte" literatura contemporană
Noile apariţii literare sunt la îndemâna oricui. În general, nevăzătorii cumpără cartea din librărie şi o scanează în întregime. Un program de recunoaştere a caracterelor transformă fotografia cărţii în text. Apoi, cu un program de citit, se ascultă cartea. Există şi volume audio, înregistrate de organizaţii care plătesc cititori. şi Asociaţia Nevăzătorilor din România are propriul studio de înregistrări, care funcţionează din 1968. Primele cărţi s-au citit mai întâi pe bandă magnetică, iar acum se face imprimare direct în calculator, în format mp3. Există peste 3.000 de cărţi care compun biblioteca pe bandă magnetică. O altă modalitate de acces la literatură: o persoană îi lecturează nevăzătorului, contra cost sau benevol, cartea, faţă în faţă. Lectura tactilă, în Braille, este foarte înceată ca procedeu, dar are, totuşi, avantajele ei indiscutabile. Nevăzătorii susţin că există o plăcere a cititului în Braille, mai ales a poeziilor, cărora un program nu le poate reda farmecul. "Cum ai pune o voce sintetică să-ţi citească poezie? Cum ar suna Eminescu?", spune Mihai Dima, şeful secţiei cultură a ANVR. Anul trecut s-au tipărit în România doar două cărţi în Braille, pentru că nevăzătorii nu au avut bani. Mihai Dima este şi redactor-şef al revistei "Litera noastră", tipărită în Braille, dar şi în format obişnuit. Are o structură de tip magazin, articole cu şi despre nevăzători, dar şi preluate din presa străină. În sumar nu sunt incluse articole politice şi sociale, pentru că nu-i interesează pe cei 550 de abonaţi.

"Ray" şi "Aviatorul", primele filme cu descriere video
Fundaţia "Cartea Călătoare" din Focşani a realizat primele filme cu audio descripţie din România. În acestea se aude atât sonorul original, cât şi traducerea în limba română a dialogurilor din film. Pe lângă traducerea dialogurilor, se face şi o descriere a mişcărilor personajelor. Un personaj care spune: "Dă-mi mâna!" este dublat de o altă voce, care explică acţiunea: "şi acum, băiatul se repede spre ea". "Ray" şi "Aviatorul" sunt primele filme cu descriere audio realizate în România. Se lucrează 40 de ore pentru a obţine o singură oră de film. Costurile de producţie sunt acceptabile: 5 euro pe ora de lucru, adică maximum 200 euro pentru ora de film.

Învăţământul, un sistem perimat
Unii copii învaţă în şcoli obişnuite, alţii, în şcoli speciale. Acestea îşi desfăşoară programa după cea a învăţământului obişnuit, cu câteva materii în plus, care ţin de crearea autonomiei personale a elevului. Înainte se făceau ore de dactilografie, dar s-au mai rărit, iar şcolile profesionale au specializări în meserii depăşite, neadaptate secolului tehnologiei. Nevăzătorii sunt învăţaţi să facă perii, să lucreze ambalaje de carton şi să facă tâmplărie. Există şi o şcoală de birotică, dar este prea puţin. Nevăzătorii consideră că învăţământul profesional de arte şi meserii trebuie reformat, regândit şi repoziţionat pe abilităţile lor cele mai dezvoltate. Elevii vor să fie stimulaţi să lucreze mai mult cu sunetul, mâinile şi computerul. Cu toate că la masaj şi manufactură de perii şi cartoane nu îi întrece nimeni, le este foarte greu să-şi găsească de lucru, pentru că nu există oferte. Concurenţa, nu neapărat cu cei fără probleme de vedere, ci cu tehnica în continuă expansiune, este foarte dură.

Banii de la stat abia ajung pentru salarii
Salariile angajaţilor Asociaţiei Nevăzătorilor din România sunt plătite de stat. Subvenţia s-a redus mult în ultima vreme şi abia mai ajunge pentru remuneraţii, care sunt mici, în medie 5-6 milioane de lei pe lună. Principala sursă de venit a asociaţiei o reprezintă cotizaţia membrilor, care plătesc anual 300.000 sau 600.000 de lei vechi, în funcţie de handicap. Persoanele cu handicap grav primesc de la stat un ajutor social, o alocaţie de sprijin şi o indemnizaţie pentru însoţitor, adică între 4 şi 4,5 milioane de lei lunar. Cele cu handicap accentuat au doar jumătate.
Fotbalişti şi atleţi de top
Sporturile cu mingea sunt foarte populare, "golbalul" fiind preferat de nevăzători. La un capăt al unei săli dreptunghiulare se află o saltea şi trei jucători. Pe peretele opus sunt alţi trei. În mijlocul sălii, la o înălţime de 50 cm este aşezată o funie cu clopoţei. Arbitrul dă uneia dintre echipe o minge de mărimea uneia de handbal, dar care are ataşată clopoţei. Scopul este următorul: cei trei să le dea gol celorlalţi, care stau în poartă. Mingea aruncată cu mâna pe sub funie trebuie să atingă salteaua, adică plasa porţii de 7 m lungime. Jocul se bazează foarte mult pe auz. Unii nevăzători au fost foarte creativi, inventând lovituri tip "Hagi", în care mingea nu se învârteşte în aer, astfel încât să nu fie auzită decât foarte târziu. Nevăzătorii joacă chiar şi fotbal, după toate regulile lui. Sunt mai puţini jucători, pe un teren mai mic, dar tot cu o minge cu clopoţei. Curios sau nu... campioană mondială la fotbal este tot Brazilia. Cu sau fără vedere, tot brazilienii sunt numărul unu. Nevăzătorii mai joacă şi popice, România având chiar şi o campioană europeană. Atletismul este practicat parţial. Cei care nu văd deloc aleargă 100 m singuri şi sunt cronometraţi. Apoi aleargă adversarii, după ce primul şi-a terminat cursa. Pot pleca în cursă ori singuri, ori de mână cu cineva, fără să fie ajutaţi. Campionul naţional al României are un record de 12,8 secunde la suta de metri. Nevăzătorii nu aleargă în probe de garduri, dar mai practică şi aruncarea discului, greutăţii, suliţei, săritura în lungime, şi probe de 400 m şi 800 m plat.

Un Şahist nevăzător, primul stranier în Spania
Singurul sport care le oferă şanse egale în competiţie cu persoanele cu vedere normală este şahul. Sunt peste 100 de jucători cu deficienţe de vedere în România. şahistul trebuie să aibă o viziune mentală foarte strictă a tablei de joc. Trebuie să-şi întipărească în minte toată evoluţia jocului. Mutările şi le face pe o tablă specială, cu adâncituri, iar oponentul trebuie să-i comunice vocal orice modificare a poziţiei. Campionul naţional al României, Dacian Pribeanu, din Vâlcea, a fost transferat de clubul lui în Spania, devenind primul stranier român. Joacă aici în Divizia B, în campionatul normal, fiind foarte apreciat. şi românul Gavril Drăghici este foarte competitiv în Spania, fiind campionul acestei ţări la categoria "nevăzători".

În inventarul bibliotecii de la Asociaţia Nevăzătorilor s-au strâns 51 de cărţi în Braille, iar pe casetă audio se pot asculta 521. O carte este înregistrată, în funcţie de dimensiunea naraţiunii, pe câteva zeci de casete audio, astfel încât cititorul trebuie să îşi aducă o geantă voluminoasă pentru a putea duce acasă un roman. De exemplu, "Shogun" a fost înregistrat pe 48 de casete, "Ana Karenina", pe 32, "Istoria credinţelor şi ideilor religioase", pe 54, "Forsyte Saga", pe 55 şi "Pe aripile vântului", pe 45. În bibliotecă se pot găsi şi volume de poezie scrise de 25 de scriitori nevăzători din România.

Si orbii navighează pe internet
Cu ajutorul unui program special, nevăzătorii pot naviga pe internet. Softul nu poate reproduce imaginile, dar fotografiază ecranul. Informaţia astfel obţinută trece în alt program. Acesta o transformă în semnal vocal, care poate fi ascultat. Din păcate, programul citeşte textul după regulile unei limbi străine. Nu există un soft românesc, dar nevăzătorii folosesc programul limbii italiene, apropiată destul de mult de limbajul autohton. Multă lume s-a gândit la un program în româneşte, dar nimeni n-a dat banii. "Există sinteze vocale software, pe care le instalezi de pe CD. Dacă dă Dumnezeu să ai licenţă, cu atât mai bine. Dacă n-ai licenţă, te bazezi pe ingeniozitatea piratărilor româneşti, a crack-urilor. La Asociaţie avem programul cu licenţă, dar multor nevăzători le este greu să dea pentru acasă 600 de dolari pe unul original. Există mai multe încercări de a face un soft românesc, dar tot ce s-a obţinut a fost o voce metalică, robotică, foarte greu de înţeles şi obositoare. Am auzit că mai sunt încercări de creare a vocilor. Una se numeşte Moromete, dar nu se arată a fi un progres major", spune Mihai Dima.