Necolaiciuc a aruncat 5,5 milioane de euro pentru un sistem de avizare a călătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc (foto), împreună cu alte patru persoane care au făcut parte din conducerea CFR sunt cercetaţi de DNA într-un nou dosar pentru un prejudiciu de

Fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc (foto), împreună cu alte patru persoane care au făcut parte din conducerea CFR sunt cercetaţi de DNA într-un nou dosar pentru un prejudiciu de peste 19 milioane de euro. El este acuzat, în lipsă, de şapte infracţiuni de abuz în serviciu în formă calificată şi de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. În acest al doilea dosar de urmărire penală făcut de DNA împotriva lui Necolaiciuc, procurorii susţin că fostul şef al CFR ar fi dispus, în perioada 2001-2003, efectuarea de achiziţii şi plăţi nelegale către şapte societăţi comerciale. De la acestea, CFR a achiziţionat bunuri şi servicii în lipsa oricăror referate de necesitate, planuri de investiţii, studii de fezabilitate sau bugete aprobate conform legii. Cea mai mare plată, 5,5 milioane de euro, era pentru montarea în staţiile de călăltori a unui sistem electronic de avizare a călătorilor. Mihai Necolaiciuc este de negăsit pentru autorităţile române.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite