Neamtul Johannis Klaus denunta santajul politic al PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Johannis Klaus, primarul Sibiului, cel care si-a recastigat, in iunie 2004, fotoliul cu aproape 90% din voturi, a declarat, zilele trecute, la un post TV, ca optiunea lui se indreapta la alegerile

Johannis Klaus, primarul Sibiului, cel care si-a recastigat, in iunie 2004, fotoliul cu aproape 90% din voturi, a declarat, zilele trecute, la un post TV, ca optiunea lui se indreapta la alegerile prezidentiale inspre Theodor Stolojan, si nu spre Adrian Nastase. Intrebat despre motivele unui asemenea vot, Klaus Johannis ne-a declarat ca nu doreste sa-si explice preferintele, intrucat candidatii la prezidentiale isi pot face si singuri campanie electorala. "A fost un raspuns personal la o intrebare personala", a pus el punct discutiei. Si deputatul Wittstock Eberhard Wolfgang considera spusele primarului din Sibiu, care este si presedinte al Forumului Democrat al Germanilor din Romania, drept o optiune personala, dupa stiinta sa, o asemenea linie de conduita nefiind dezbatuta de catre conducerea FDGR. Orientarea lui Klaus Johannis pare doar la prima vedere noua. Inca la doua zile dupa ce aflase ca i se reinnoise, cu o majoritate confortabila, mandatul in fruntea obstii sibiene, el a afirmat ca protocolul de colaborare semnat mai de mult cu PSD nu mai este valabil, in pofida unor rezultate bune cu care s-a soldat pentru urbea sa. Johannis adauga ca nu va semna, deocamdata, un nou protocol cu PSD. O posibila explicatie a reactiei sale de respingere a lui Adrian Nastase gasim insa... in presa germana. Primarul Sibiului s-a plans inca din mai, inainte de alegerile locale, ca a fost santajat de PSD pentru a obtine cooperarea consilierilor locali ai acestui partid. "Intelegerea a fost ca eu sa merg la Berlin cu Nastase si sa pledez acolo pentru primirea Romaniei in NATO si UE" - relata, la 27 mai, cotidianului german "Suddeutsche Zeitung", primarul Johannis, adaugand ca, la schimb, ministrul Industriilor primea insarcinarea de a introduce curent electric pe una din platformele industriale noi ale Sibiului, lucru imposibil pana la acest compromis politic. Johannis a explicat ca, in 2000, cand a fost ales primar, a inteles ca nu putea face nimic pentru orasul sau fara o legatura buna cu regimul "comunistilor reformati" de la Bucuresti. Klaus Johannis a spus celor de la "Suddeutsche Zeitung" ca cei cinci consilieri PSD i se adresau lui Adrian Nastase de cate ori era nevoie de luarea unei decizii importante. Primarul municipiului Sibiu a mai apreciat, in declaratiile facute cotidianului german, ca slabiciunea Opozitiei este "aproape periculoasa".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite