Neamţ: Zimbrii din Neamţ, aproape de libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Adminis-traţiei Parcului Natural Vânători Neamţ susţine că eliberarea animalelor se va face eşalonat.

Animalele vor fi eliberate în tranşe de câte trei-patru exemplare, dar tot în zona Parcului, în pădurile de pe Valea Cracăului.

„Avem un spor natural de două-trei exemplare pe an şi vom elibera din surplus, adică din zimbrii adulţi. Aceştia vor fi monitorizaţi în continuare să vedem cum se comportă", a declarat Sebastian Cătănoiu, şeful Administraţiei Parcului Natural Vânători Neamţ.

Repopularea pădurilor cu zimbri se poate concretiza printr-un proiect al Administraţiei Parcului, depus spre finanţare la Ministerul Mediului, în decembrie 2007.

„Proiectul a fost aprobat în iulie 2008, dar contractul de finanţare nu a putut fi încheiat din cauza faptului că Administraţia Parcului nu a obţinut încă personalitate juridică, conform prevederilor Ghidului Solicitantului. Se estimează că administraţia va obţine noul statut juridic în cursul lunii mai", a declarat Dragoş Năcuţă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului.

Proiect după model polonez

În prezent, în Rezervaţia „Dragoş Vodă" sunt 24 de zimbri. „Problema este că din piramida trofică a pădurilor noastre lipseşte un ierbivor de talie mare. Credem că e necesară reintroducerea zimbrului pentru a regla ecosistemul şi pentru a menţine un echilibru. Programul se aplică deja de ani buni în Polonia, Slovacia şi Ucraina", a precizat şeful Parcului Vânători.

Locuitorii din comunele aflate pe teritoriul Parcului Natural au păreri împărţite referitoare la această situaţie. „Eu zic că nu e bună ideea pentru că animalele vor fi braconate, că aşa-i la noi. Dacă tot îi lasă liberi, să-i ducă mai la dosul pădurii. Altfel nu-i mai găseşti", crede Petru Borcilă, din comuna Vânători.

Angela Frăsinel, din comuna Crăcăoani, este şi ea precaută: „Mă gândesc că pădurea e aproape de sat. Sunt şi copiii şi gospodăriile noastre... mai că n-aş fi de acord. Zimbrul e un animal care nu ştii cum reacţionează". Radu Diaconu, din localitatea Bălţăteşti, nu are însă vreo obiecţie. „Pe mine nu mă deranjează cu nimic. Nici nu-mi ia aerul, nici nu mi-e frică de zimbru", a spus bărbatul.

;

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite