Neamt: Ticu Lăcătuşu vrea să cucerească ţinutul gheţurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul român care a escaladat „acoperişul lumii” are planuri mari. El vrea să străbată Groenlanda şi să cucerească cel mai înalt pisc de gheaţă din Nordul extrem

Traseul plănuit de nemţeanul Ticu Lăcătuşu are 600 de kilometri lungime, cu 100 de kilometri în plus faţă de cel străbătut în anul 1888 de exploratorul norvegian Fridtjof Nansen. Lăcătuşu nu va avea la dispoziţie decât schiuri şi echipament de căţărare. El va fi însoţit în expediţie de un alt alpinist român. „Împreună cu Cornel Coman vreau să traversăm integral cea mai mare insulă a lumii, Groenlanda. Expediţia va începe în august şi va dura toată luna septembrie. Aproape două luni pe schiuri, pe un traseu mai la nord şi mai lung decât cel parcurs în premieră de marele explorator Nansen în urmă cu 121 de ani”, a precizat Lăcătuşu.

Munţi de gheaţă neatinşi de om

Până acum, nicio echipă românească nu a traversat pe schiuri o calotă glaciară insulară sau continentală. Mai întâi însă, alpinistul se va opri la poalele munţilor Watkins. În acest lanţ muntos se află cel mai înalt vârf din Groenlanda, dar şi din Arctica, Gunnbjorns Fjeld (3.700 metri). „Vreau să fac o ascensiune pe acest pisc de gheaţă. De asemenea, voi încerca şi cucerirea unui vârf «virgin» (neatins de om, n.r.) de pe acelaşi munte, ceea ce ar fi o premieră mondială”, a mai adăugat Ticu Lăcătuşu.

El nu se va aventura singur pe aceste înălţimi, urmând să fie însoţit de o echipă de şase  alpinişti englezi. Cea mai mare greutate pe care o întâmpină expediţia, spune alpinistul, este strângerea fondurilor necesare. Lăcătuşu ar avea nevoie de 5.000 de euro pentru a traversa fără emoţii Groenlanda şi a făcut un apel către toţi cei care vor să-l ajute. Alpinistul a adăugat că, în cel mai rău caz, se va mulţumi cu escaladarea munţilor de gheaţă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite