Ne-am luat cauciucuri, dar nu prea avem iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii anunţă pentru perioada următoare vreme rece în toată ţara, cu ceaţă şi polei. Ninsorile, în schimb, vor fi slabe.

Deşi de la 1 noiembrie 2011 a intrat în vigoare hotărârea de guvern prin care şoferii au fost obligaţi să-şi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă, zăpada s-a lăsat aşteptată pe drumurile naţionale din România. Nici în zilele care vor urma situaţia nu va fi alta. Prognoza meteo anunţă doar ceaţă şi polei, iar şansele ca de Revelion să avem zăpadă sunt minime. 

Circulaţie în condiţii de iarnă la Braşov

Pentru astăzi, meteorologii au anunţat vreme rece în toată ţara, cu cer noros.  Mâine, cerul va fi variabil în vest, centru şi nord, astfel că cei care şi-au făcut planuri de călătorie în aceste direcţii trebuie să fie pregătiţi să circule în condiţii de ceaţă şi burniţă slabă. Aceste caracteristici ale vremii se vor menţine şi în următoarele trei zile.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 0 şi 8 grade Celsius, iar minimele între -9 şi 1 grad, uşor mai ridicate pe litoral. Pe DN 1 care leagă Bucureştiul de Braşov circulă, în medie, 16.000 de autoturisme zilnic. Cel mai aglomerat tronson al drumului e cel de la ieşirea din Predeal spre Azuga. Sectorul marcat cu bulină neagră pe DN 1 este cel cuprins între Predeal şi Timişul de Sus, din cauza curbelor periculoase, unde se întâmplă cel mai des accidente grave. 

Click pe foto pentru a vedea condiţiile de trafic pe principalele drumuri naţionale



Pregătiţi de zăpezi

În ceea ce priveşte deszăpezirea drumurilor naţionale, aceasta este realizată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov care are baze la Predeal, Bran, Poiana Mărului, Săcele, Feldioara, Lunca Câlnicului-Prejmer, Valea Homorod, Rupea şi Făgăraş. Muncitorii sunt pregătiţi să acţioneze cu 14 utilaje proprii şi alte 42 de maşini închiriate. 

Pentru această iarnă, cei de la Drumuri Naţionale Sibiu spun că vor fi achiziţionate în total 5.850 de metri cubi de nisip, 8,125 tone de sare şi 32 de tone de clorură de calciu. Pe porţiunea din DN 1 care tranzitează judeţul Sibiu, cele mai multe zone cu risc ridicat de accidente sunt între municipiul Sibiu şi limita cu judeţul Alba, în zona localităţii Cristian şi în afara localităţilor Săcel, Sălişte şi Aciliu. De la intersecţia DN 1 cu DN 7 şi până la intrarea în municipiul Sibiu, poliţiştii rutieri au identificat alte două puncte negre, în afara localităţilor Veştem  şi Şelimbăr.

Chiar dacă prognoza nu anunţă decât ninsori slabe, autorităţile din Bihor spun că sunt pregătite să facă faţă zăpezii. Potrivit informaţiilor primite de la punctul de lucru din Oradea al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în judeţul Bihor nu sunt drumuri deviate sau ambuteiaje. Cea mai dificilă zonă, pe traseul Oradea - Cluj, este la Piatra Craiului, din cauza curbelor.

Nu sunt probleme pe drumurile din Timiş

Pe drumurile naţionale care aparţin de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara se circulă bine, mai ales că ninsorile au ocolit până acum zona de Vest. Singurele probleme sunt legate de burniţă şi de ceaţă, astfel că şoferii sunt sfătuiţi să circule cu atenţie. Pe noua autostradă Arad-Timişoara se circulă normal, dar întrucât se fac lucrări şi se construieşte în zona de câmp, camioanele intră pe şosea cu noroi, astfel că există riscul unor accidente în aceste locuri.  Echipaje ale poliţiei se află în aceste zile pe drumurile naţionale în special la ieşirile din Timişoara spre Lugoj, Arad, Buziaş şi Reşiţa. Deşi nu sunt probleme deocamdată cu ninsoarea, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara este pregătită pentru a face faţă zăpezii cu materiale antiderapante.

Drumurile din Oltenia, curate ca-n palmă

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, se circulă fără probleme pe toate drumurile naţionale, cu excepţia celor din zona montană. Drumul dintre Novaci şi staţiunea Rânca din judeţul Gorj este acoperit cu zăpadă de trei centimetri şi se circulă în condiţii de iarnă, iar între staţiunea Vidra şi Obârşia Lotrului, din Vâlcea, s-a aşternut un strat de un centimetru de zăpadă. Pe şoselele din Cluj, până acum nu a fost nevoie de intervenţia nici unui utilaj de deszăpezire. Autorităţile spun că toate drumurile sunt practicabile, totuşi atenţionează şoferii care circulă dinspre Cluj-Napoca către Oradea să fie atenţi în zona Piatra Craiului, considerată periculoasă.  

Pe DN18, către Suceava şi Iaşi, zăpada căzută în ultimele 48 de ore a dat de furcă utilajelor de deszăpezire. Muncitorii au împrăştiat 900 de tone de material antiderapant, iar zăpada are un strat de doi centimetri între Cârlibaba şi Borşa. În zona Câmpulung Moldovenesc sunt condiţii de formare a poleiului.  

Pentru vineri, prognoza anunţă cer noros cu precipitaţii slabe sub formă de ninsoare în Maramureş, Transilvania, Crişana şi Banat. În Moldova, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, precipitaţiile vor fi mixte favorizând formarea poleiului.  

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 6 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -9 şi 2 grade.

Trafic aglomerat între Sibiu şi Deva

Autorităţile locale din Alba spun că în ultimele zile ale anului, traficul de autovehicule care tranzitează DN 7, de la Sibiu spre Deva va creşte simţitor. În aceste condiţii este de aşteptat ca pe teritoriul oraşului Sebeş să se producă ambuteiaje şi blocaje în trafic. În condiţii de iarnă se circulă doar pe DN67C, în Munţii Sebeşului, respectiv pe drumul judeţean care asigură accesul la pârtiile din masivul Şureanu.

Rute ocolitoare pentru Valea Prahovei

Şoferii care vor să se deplaseze pe ruta Bucureşti - Braşov fără să fie prinşi în aglomeraţia de pe Valea Prahovei au la dispoziţie trei rute alternative. Cea mai scurtă este pe DN 1A, Ploieşti - Cheia - Săcele -Braşov (cu aproximativ 20 de kilometri mai lungă decât pe DN 1).

O altă soluţie ar fi DN 7 Bucureşti - Bâldana şi apoi DN 71 Bâldana - Târgovişte - Fieni - Sinaia. Şoferii ajung în cartierul rezidenţial din municipiul Sinaia, de unde trebuie să vireze la stânga pentru a ajunge în staţiune. Cum Autostrada Bucureşti - Braşov este departe de finalizare, poliţiştii de la centrul InfoTrafic au ajuns să recomande ca rută alternativă inclusiv Autostrada Bucureşti - Piteşti, de unde mai sunt aproape 120 de kilometri până la Moeciu şi peste 140 până la Braşov.  Alex Policală

Ce trebuie să aibă maşina când plecaţi la drum

- Cauciucuri de iarnă
- Lanţuri antiderapante
- Racletă
- Saci cu nisip
- Lopată
- Carburant suficient
- Pături
- Provizii alimentare
- Telefon mobil

image
image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite