Navigarea vaporaşelor pe Bega, amânată
0Mii de tone de nămol blochează orice iniţiativă de exploatare a canalului Bega Proiectul de autorizare a unor vaporaşe-cafenea în scop turistic pe Bega se amână nelimitat, pentru că
Mii de tone de nămol blochează orice iniţiativă de exploatare a canalului Bega
Proiectul de autorizare a unor vaporaşe-cafenea în scop turistic pe Bega se amână nelimitat, pentru că lucrările la canal sunt blocate de proceduri birocratice.
Plimbările pe Bega într-un cadru intim, ziua sau pe timp de noapte, rămân în continuare un vis al bănăţenilor. Ambarcaţiunile de mici dimensiuni, care ar putea fi principala atracţie turistică a canalului, sunt blocate la maluri din cauza nămolului, a stufului şi a copacilor căzuţi în apă.
Dacă până acum câţiva ani vaporaşul "Pelican" naviga ore în şir pe Bega, acum riscă să se împotmolească definitiv deoarece apa este prea mică.
O altă problemă e şi mirosul neplăcut resimţit în apropierea apei murdare în care sunt aruncate tot felul de gunoaie.
Petrecerile pe vaporaş şi-au pierdut farmecul
Proprietara unor ambarcaţiuni din Timişoara, Claudia Bejan, spune că "Pelicanul" iese tot mai rar pe Bega pentru că sectorul navigabil e din ce în ce mai scurt.
"Înainte puteam merge zeci de kilometri, lucrurile se schimbă însă de la un an la altul, dar în rău. E mult mâl, stuf şi cum treci de zona centrală e un miros îngrozitor", a spus Claudia Bejan. Pe lângă toate astea, navigarea pe Bega poate fi periculoasă pentru că apa nu are o adâncime constantă.
Cu vaporul până în Serbia
Direcţia Apelor Banat (DAB) are un proiect pentru decolmatarea şi ecologizarea canalului Bega în valoare de 17 milioane de euro. Finanţarea e aprobată, procedurile sunt stabilite, dar licitaţia pentru desemnarea firmei care va curăţa Bega a fost contestată.
"Aşteptăm decizia instanţei care să ne spună dacă va fi admisă sau nu contestaţia. Sperăm să începem lucrările în toamnă, iar termenul de finalizare este de 11 luni.
La sfârşitul anului 2009 am putea avea vaporaşe pe Bega", a spus directorul DAB, Titu Bojin. Sectorul de pe care vor fi curăţate mâlul şi stuful va lega Timişoara de Serbia. Dacă însă nu se vor respecta termenele impuse prin contarctul de finanţare, DAB ar putea pierde banii.
Transport de persoane pe Bega
Problemele actuale ale canalului Bega încurcă şi planurile Primăriei Timişoara. Administraţia locală are un proiect de transport integrat care prevede şi exploatarea posibilităţilor de transport pe apă.
"În trecut, pe Bega veneau oamenii de la sate la piaţă. Existau mici porturi, unde acostau ambarcaţiunile uşoare. Ar fi o soluţie pentru transport pentru că nu există intersecţii, ambuteiaje sau alte probleme specifice celorlalte tipuri de transport", declară arhitectul-şef al Timişoarei, Sorin Ciurariu.
Ar fi o soluţie pentru transport, pentru că nu există intersecţii, ambuteiaje sau alte probleme specifice celorlalte tipuri de transport.
Sorin Ciurariu, arhitect-şef Timişoara
17 milioane de euro reprezintă finanţarea pe care Direcţia Apelor Banat ar putea să o piardă dacă nu rezolvă problema licitaţiei pentru decolmatarea Begăi