Navă scufundată pe Dunăre pentru că "a tăiat" curba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Împingătorul unui convoi din care mai făceau parte alte două nave s-a scufundat ieri în apropiere de rada Portului Galaţi, autorităţile considerând că de vină ar fi căpitanul, care a

Împingătorul unui convoi din care mai făceau parte alte două nave s-a scufundat ieri în apropiere de rada Portului Galaţi, autorităţile considerând că de vină ar fi căpitanul, care a ieşit din şenalul navigabil, încercând "să taie" curba formată de un cot al Dunării.
Împingătorul Kaleea, aparţinând unei societăţi brăilene, s-a scufundat ieri, la prânz, la mila 75,5, în zona cunoscută drept Cotul Pisicii. "Împingătorul se afla în mers, era o navă micuţă, de 150 de cai putere. La mila 75,5, în apropiere de rada Portului Galaţi, se pare că au decis să scurteze drumul, "să taie" curba, cum se zice. Au intrat într-o zonă cu condiţii grele de navigaţie, cu valuri şi curenţi puternici, care, alături de faptul că trebuia să tragă un convoi greu, au dus la scufundarea navei", ne-a declarat Mihai Ochialbescu, directorul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos. Împingătorul se afla în momentul de faţă la 30 de metri de suprafaţă, în afara şenalului navigabil. Autorităţile gălăţene au trimis la Cotul Pisicii o navă ce are datoria de a semnaliza zona. Cei patru marinari aflaţi la bordul vasului scufundat au reuşit să se salveze.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite