Naţionala de volei - junioare a intrat în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre cele 20 de sportive care formează lotul naţional de volei - junioare, 15 au fost internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Baia Mare, după ce au suferit o toxiinfecţie alimentară.

Dintre cele 20 de sportive care formează lotul naţional de volei - junioare, 15 au fost internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Baia Mare, după ce au suferit o toxiinfecţie alimentară.

13 dintre ele, cu vârste între 15 şi 17 ani, au fost internate miercuri seară, în jurul orei 21.00, cu febră mare, vărsături, diaree şi dureri abdominale. Alte două voleibaliste s-au prezentat la spital, cu aceleaşi simptome, ieri după-amiază.

"După tratamentul administrat, starea sănătăţii lor este bună. O parte din fete vor putea fi externate azi (ieri - n.r.), iar celelalte vor rămâne până vineri sau sâmbătă, pentru supraveghere, şi abia apoi vor fi externate", a declarat directorul spitalului, dr. Viorica Chercheş.

Anchetă epidemiologică

Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Maramureş a demarat o anchetă epidemiologică pentru identificarea cauzei toxiinfecţiei alimentare. Purtătorul de cuvânt al ASP Maramureş, dr. Călin Man, a declarat că o echipă de control s-a deplasat la unitatea unde fetele au servit masa. Sportivele sunt cazate la Clubul Sportiv nr. 2 din Baia Mare, iar una dintre pensiunile din oraş le-a asigurat masa.

"S-au prelevat probe, s-au verificat carnetele de sănătate ale angajaţilor, iar acum aşteptăm rezultatele anchetei. Din primele verificări putem spune că toate condiţiile de igienă şi modul de păstrare a alimentelor sunt respectate.

Doar la finalul cercetărilor vom putea menţiona cu exactitate care sunt cauzele toxiinfecţiei alimentare. Alimentele erau în termenul de valabilitate. Vineri vom şti toate detaliile", a mai spus Călin Man. În acelaşi timp, a fost informat cu privire la acest caz şi Ministerul Sănătăţii Publice.

Îngheţata sau escalopul?

Managerul localului unde fetele au servit masa, Mircea Drule, ne-a spus că nu s-a mai întâmplat vreodată să aibă probleme de acest gen. Potrivit unor surse neoficiale, fetele au consumat pe drum îngheţată, dar "suspectul principal" este deocamdată smântâna din escalopul de ciuperci pe care l-au servit la pensiune.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite