Nati Meir este fitilul bombei detonate în închisori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monica Macovei: "Nu este normal ca un proiect de lege să fie promovat în penitenciare"

că au intrat în greva foamei, din simplul motiv că aveau pachete de acasă. Ieri, doar aproximativ 2.000 de deţinuţi se manifestau zgomotos.
Reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au precizat că nu pot sancţiona deţinuţii numai pentru că protestează, însă aceştia riscă unele măsuri administrative în cazul în care încalcă legea. Autorităţile au indicat oficial că principalul motiv pentru care puşcăriaşii au recurs la revoltă este proiectul de lege privind graţierea colectivă a condamnaţilor cu pedepse mai mici de cinci ani, act normativ susţinut de deputatul Nati Meir. Acesta riscă să fie acuzat de instigarea deţinuţilor la violenţă şi la revoltă. Deputatul a susţinut însă că demersul său a fost pur legislativ şi că nu a intrat niciodată în celule să vorbească cu deţinuţii. Ministrul justiţiei, Monica Macovei, a precizat, la rândul său, că o graţiere colectivă nu este oportună în acest moment.
Autorităţile refuză rezolvarea situaţiei "sub presiune"
"Se va discuta în Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor dacă se va lua vreo măsură disciplinară împotriva lui Nati Meir. Nu i s-a interzis accesul în penitenciare, dar nu este normal ca un proiect de lege să fie promovat în penitenciar, locul unui proiect de lege este la parlament", a explicat Macovei. Autorităţile au admis însă şi faptul că în penitenciare există condiţii destul de precare. Creşterea ratei infracţionalităţii din ultimii ani a dus la suprapopularea spaţiilor de detenţie, astfel că arestaţii ajung să doarmă şi şase într-un pat. Reclamaţia puşcăriaşilor cu privire la mâncarea proastă din penitenciare a stârnit reacţia directorului adjunct al ANP, Sorin Dumitraşcu. "Mâncarea este la fel ca a celorlalţi ro-mâni plătitori de impozite", a spus Dumitraşcu. Ieri, premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit cu miniştrii justiţiei, Monica Macovei, şi internelor, Vasile Blaga, precum şi cu şeful Administraţiei Penitenciarelor, Alexandru şerban, în vederea remedierii situaţiei din sistemul penitenciar. Concluzia a fost cât se poate de clară: guvernul nu va face nimic sub presiune, iar autorităţile vor continua negocierile cu deţinuţii pentru calmarea situaţiei.
Olteanu: "atac la ordinea de drept"
Dacă se va dovedi că deputatul Nati Meir a avut vreo legătură cu revoltele din penitenciare, acesta riscă să fie sancţionat administrativ de către parlament, iar dacă a încălcat prevederi penale, parlamentul va "colabora total" cu Parchetul, a declarat, ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. El a anunţat că parlamentul se va disocia cât se poate de serios de iniţiativa deputatului, dacă se va dovedi că acesta are un rol în instigarea la violenţă şi revoltă din penitenciare. Olteanu a caracterizat situaţia din penitenciare drept un atac la ordinea de drept şi a declarat că atunci când Meir a înaintat propunerea legislativă care îi graţia pe cei cu pedepse sub cinci ani a făcut promisiuni nepotrivite deţinuţilor. (A.M.)

Probleme cu justiţia
Personaj controversat, Nati Meir a intrat în atenţia Parchetului General în urmă cu un an şi jumătate, deputatul fiind acuzat de înşelăciune şi evaziune fiscală. Parlamentarul a fost cercetat de procurori ca urmare a mai multor plângeri legate de încheierea unor contracte de muncă pentru Israel. În acest dosar, ancheta a fost finalizată la sfârşitul lunii trecute, prejudiciul calculat de procurori ridicându-se la aproximativ 11.000 de dolari. În urmă cu aproape doi ani, Nati Meir a ieşit brusc din anonimat după ce a declarat că a primit o moştenire de două miliarde de dolari de la o rudă misterioasă din Nigeria. Până acum, nimeni nu a putut confirma acest lucru. (M.D.)

Instigatorii suportă rigorile legii
Instigarea este infracţiune prevăzută de legea penală. Instigatorul este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite