Năstase, la al treilea dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Adrian Năstase s-a mai ales cu un dosar penal. Procurorii anticorupţie au deschis pe numele deputatului PSD o anchetă în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea

Fostul premier Adrian Năstase s-a mai ales cu un dosar penal. Procurorii anticorupţie au deschis pe numele deputatului PSD o anchetă în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite în campania electorală din 2004. Năstase ar fi primit materiale electorale în valoare de 26 miliarde de lei de la reprezentanţii firmelor Vertcon Bacău şi Eurografica SRL Bucureşti. Conform anchetatorilor, Năstase ar fi încălcat dispoziţiile legale şi riscă o pedeapsă de până la 5 ani, de închisoare. "Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică () şi care foloseşte influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani", se arată în Legea privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Năstase a colecţionat deja trei dosare la DNA. Deputatul este cercetat pentru luare de mită în deja celebrul dosar "Zambaccian", dar şi pentru dare de mită, întrucât l-ar fi numit pe Ioan Melinescu în funcţia de şef al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor.

"O mizerie a procurorilor"
Fostul preşedinte Adrian Năstase consideră că ultimul dosar care i-a fost instrumentat de DNA este "o mizerie a procurorilor". "Am hotărât să nu intru în acest joc al lor. Dar este un scenariu aşa cum l-am descris în cartea mea. Dacă veţi citi cartea, o să vedeţi. Nu vreau să intru în acest joc. Procurorii sunt cei care cunosc dosarul, aşa că, dacă au ceva de spus, să spună. Mie mi se pare o mizerie să arunci aceste informaţii pe sub uşă, ori poate le-a furat cineva", ne-a declarat Adrian Năstase.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite