Nastase si Iliescu plimba alegerile din decembrie in iunie si viceversa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile locale ar putea ramane cu doua tururi de scrutin; al doilea tur pentru primari va fi desfiintat; parlamentarele s-ar putea tine la un loc cu localele pe sase iunie; nu, parlamentarele vor fi

Alegerile locale ar putea ramane cu doua tururi de scrutin; al doilea tur pentru primari va fi desfiintat; parlamentarele s-ar putea tine la un loc cu localele pe sase iunie; nu, parlamentarele vor fi in 12 decembrie; locale, parlamentare si prezidentiale, toate la un loc, in iunie. Aceste variante au fost vehiculate ieri, in numai cateva ore, de diversi lideri pesedisti, care au venit fiecare, in fata presei, cu cate o idee, sustinand ca a lor e cea buna. Mai intai, a grait presedintele Consiliului judetean Suceava, Gavril Marza, care, contrar pozitiei oficiale a PSD, a vorbit despre doua tururi de scrutin la primari, sustinand ca acest lucru a fost decis in Delegatia Permanenta a PSD, de luni. Cum sedinta respectiva a fost cu circuit inchis, spusele lui Marza au fost luate de bune si considerate o revenire a PSD in problema alegerilor locale. La nici o ora dupa aparitia pe fluxurile de stiri a declaratiei de la Suceava, o alta, de data asta de la Bucuresti, a sporit confuzia. Insusi presedintele partidului, Adrian Nastase, lansa teoria alegerilor parlamentare simultan cu cele locale, in 6 iunie. Numai ca premierul se pare ca luase in raspar cerinta opozitiei de a se tine alegeri mai devreme de 12 decembrie si a lansat varianta cu luna iunie, ceea ce, de fapt, inseamna alegeri anticipate la limita constitutionala. In timp ce Nastase se juca de-a alegerile la Palatul Parlamentului, pe purtatorul de cuvant al PSD, Bogdan Niculescu Duvaz, il treceau apele, in Baneasa, la conferinta de presa a partidului, pentru ca nu stia nici de modificarea scrutinului pentru locale, nici de noua teorie a liderului sau, privind locale si parlamentare simultane. Asa ca Duvaz s-a limitat la a spune ca, deocamdata, pozitia PSD ramane neschimbata, iar toate aceste variante nu sunt altceva decat simple ipoteze. Dupa-amiaza, stafeta a fost preluata de seful statului, Ion Iliescu, cu o solutie si mai si: sa se organizeze toate alegerile parlamentare, locale, prezidentiale - in 6 iunie. In cele din urma, presedintele executiv al PSD, Octav Cozmanca, a descalcit itele incurcate ale declaratiilor pesediste. A ras in hohote de propunerea premierului, pe care a catalogat-o ca fiind facuta "la misto", si l-a corectat pe Marza: doua tururi doar pentru situatia in care doi candidati obtin acelasi numar de voturi, adica sunt la balotaj. Cozmanca afirma ca pozitia PSD este neschimbata, intrucat decurge din calcule constitutionale foarte precise. Locale in 6 iunie, parlamentare si prezidentiale in 12 decembrie 2004, nici o zi mai devreme, din cauza pericolului ca alegerile sa fie contestate la Curtea Constitutionala. Presedintele executiv al PSD a explicat ca, o data cu modificarea Constitutiei, oricine are dreptul sa depuna contestatie la Curte, asa ca degeaba se inteleg intre ele partidele in legatura cu o data anterioara lui 12 decembrie, pentru ca pericolul anularii alegerilor nu dispare. Cat despre alegeri parlamentare in iunie, Cozmanca afirma ca acestea ar fi anticipate si ar insemna ca trebuie sa se treaca prin toata procedura greoaie de dizolvare a Parlamentului. In plus, in ultimele sase luni ale mandatului prezidential, Parlamentul nu poate fi dizolvat, iar plasarea in timp ar fi 11 iunie. Asa ca, dupa o zi de ipoteze si variante aruncate fie "la misto", fie "pe bune" de catre demnitarii cu functii inalte in stat, seara s-a revenit la formula initiala care este limpede: alegeri cu un singur tur pentru locale, in 6 iunie, si parlamentare cu prezidentiale la un loc in 12 decembrie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite