Nabucco va costa mai puţin de 7,9 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nabucco va costa mai puţin de 7,9 miliarde de euro
Nabucco va costa mai puţin de 7,9 miliarde de euro

Costurile proiectului Nabucco, estimate la 7,9 miliarde de euro, vor fi revizuite în scădere în toamnă, înainte de contractarea cantităţii de oţel pentru construcţie, a declarat directorul general al consorţiului Nabucco, Reinhard Mitschek, citat de Reuters.

Acesta a precizat că suma necesară va fi stabilită după un studiu detaliat.

Surse din consorţiu declarau, recent, pentru „Adevărul”, că valoarea investiţiei estimate la 7,9 miliarde de euro ar putea scădea, întrucât aceasta a fost prognozată la mijlocul anului trecut, când barilul de petrol şi cotaţiile metalelor înregistrau recorduri.

Acord parafat

România, Turcia, Bulgaria, Ungaria şi Austria au semnat, astăzi, acordul interguvernamental privind realizarea gazoductului Nabucco, destinat să aducă în Europa gaze naturale din zona Mării Caspice.

În perioada următoare, va începe procesul de rezervare a capacităţii, care va stabili cât de interesaţi sunt traderii de gaze de acest proiect.

După rezervarea capacităţii va fi demarat procesul de atragere a investitorilor.

30% din suma totală necesară realizării conductei, estimată în prezent la 7,9 miliarde de euro, va fi asigurată de membrii consorţiului Nabucco (în care România este reprezentată de Transgaz), iar restul de 70% vor proveni din credite.

Lucrările propriu-zise vor începe în 2011, urmând ca prima etapă a construcţiei conductei să fie gata în 2014, când gazoductul va putea transporta opt miliarde de metri cubi anual.

Etapa a doua a proiectului reprezintă majorarea capacităţii până la 31 de miliarde de metri cubi şi este estimată a fi finalizată în 2019.

România a fost reprezentată de primul-ministru Emil Boc. La ceremonie au participat şi premierul Turciei, Tayyip Erdogan; cel al Bulgariei, Serghei Stanishev; primul-ministru al Ungariei, Gordon Bajnai; cancelarul austriac Werner Faymann; preşedintele Georgiei, Mihail Saakashvili; premierul irakian Nuri al-Maliki, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Ceremonia de parafare a acordului interguvernamental a avut loc la Ankara, la hotelul Rixos.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite