NATO preia azi conducerea trupelor ISAF din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

NATO va prelua, luni, conducerea Fortei Internationale de Mentinere a Securitatii (ISAF) in Afganistan, aceasta fiind prima operatiune in afara Europei in cei 54 de ani de existenta a Aliantei

NATO va prelua, luni, conducerea Fortei Internationale de Mentinere a Securitatii (ISAF) in Afganistan, aceasta fiind prima operatiune in afara Europei in cei 54 de ani de existenta a Aliantei Nord-Atlantice. Momentul este considerat istoric pentru NATO, organizatie destinata candva apararii colective a tarilor sale membre in fata pericolului sovietic si care s-a orientat catre misiuni de mentinere a pacii in spatiul traditional de influenta euro-atlantic. Mai mult, aceasta prima operatiune in afara zonei euro-atlantice ar putea servi ca test pentru o eventuala implicare ulterioara in Irak. Preluarea comenzii, care va fi oficalizata in cadrul unei ceremonii ce se va desfasura la Kabul, survine apelurilor repetate in favoarea extinderii mandatului ISAF, perspectiva la care comunitatea internationala s-a aratat destul de reticenta. In ultima sa conferinta de presa inainte de parasirea postului, actualul sef al ISAF, generalul german Norbert van Heyst, a descris capitala Kabul ca pe un "rai sigur", dar a avertizat asupra pericolului existent in provincii. "Doresc sa cer comunitatii internationale sa faca tot ce este posibil pentru a asigura securitatea in afara Kabulului", a declarat comandantul ISAF. El a precizat ca atacurile s-au intensificat in fostul fief al talibanilor din sudul tarii si in sud-estul Afganistanului, principala problema constituind-o regruparea militiilor dure si a extremistilor. Si chiar in "raiul sigur" din Kabul comanda comuna germano-olandeza ia sfarsit dupa sase luni in care patru soldati germani au fost ucisi si alti 29 au fost raniti de explozia unui automobil-capcana, in cel mai grav atac de la trimiterea trupelor de pace. Presedintele afgan Hamid Karzai, oficiali ai ONU - organizatie sub al carei mandat se desfasoara operatiunea din Afganistan, precum si mai multe organizatii neguvernamentale au insistat in ultima luna pentru extinderea mandatului ISAF, avand in vedere deteriorarea securitatii in Afganistan. NATO isi va asuma, luni, comanda a 4.600 de militari veniti din 29 de state, cel mai important contingent fiind cel canadian, format din 1.950 de persoane. Trupele ISAF vor fi conduse, de luni, de general-locotenentul german Goetz Gliemeroth, care va fi ajutat de generalul canadian Andrew Leslie. Schimbarea comenzii de la natiuni individuale sub umbrela Aliantei nu va avea insa un impact prea mare, in conditiile in care 90 la suta din militarii ISAF provin din tarile membre NATO. "ISAF va ramane ISAF, facand aceeasi treaba, in acelasi mod, si cu acelasi mandat. NATO nu preia operatiunea pentru a esua. NATO trebuie sa reuseasca si suntem hotarati sa reusim", a declarat, luna trecuta, secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, lordul George Robertson.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite