La Muzeul Satului s-a deschis Targul de toamna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucurestenii iubitori ai artei populare pot admira si cumpara, pana duminica, diverse produse ale mesterilor populari veniti din toata tara la Muzeul Satului. Ministerul Culturii si Prefectura

Bucurestenii iubitori ai artei populare pot admira si cumpara, pana duminica, diverse produse ale mesterilor populari veniti din toata tara la Muzeul Satului. Ministerul Culturii si Prefectura Capitalei au organizat aici, timp de trei zile, impreuna cu administratorii Muzeului Dimitrie Gusti, Targul de toamna. Deschis ieri, targul ofera, pe langa evenimente culturale deosebite, produse create la fata locului de mesteri populari. Aici pot fi vazute foarte multe obiecte ceramice - oale, strachini, ulcele, candele -, printre care si ceramica realizata in cunoscuta localitate Horezu - Valcea. Tot de aici pot fi cumparate picturi de icoane pe lemn, scoarte, paturi si pleduri taranesti, masti, obiecte de imbracaminte si chiar brauri din piele. Pe aleea spre zona caselor din Dobrogea poate fi vazut un grup de tigani spoitori ardeleni, cu mustatile si hainele lor specifice, care vand ibrice si alte obiecte din cupru, chiar si alambicuri. In rest, cei mai practici pot cumpara cu preturi mai mici cunoscutele linguri, tavi, copai sau coveti si alte produse din lemn. Vizitatorii pot vedea cu ochii lor demonstratii ale mesterilor populari, multi dintre acestia realizandu-si produsele chiar in fata vizitatorilor, asezati in curtile caselor taranesti sau de-a lungul aleilor muzeului. Astazi, cei care vin la Muzeul Satului vor urmari un program specific, legat de viata padurenilor, si pot vedea chiar o nunta padureneasca, in jurul orei 13. In plus, in fiecare dintre cele trei zile ale Targului, pot fi degustate diverse feluri de vin si pot fi cumparate turta dulce si poale-n brau. Manifestarile legate de Zilele Bucurestiului vor continua pana la 26 octombrie. De exemplu, luni, 20 septembrie, la Casa Oamenilor de Stiinta, Prefectura lanseaza CD-ul "Marturii de memorie comunitara - 545 de ani de zidiri bucurestene". O alta manifestare interesanta va avea loc in perioada 22-24 octombrie la Muzeul Taranului Roman: Targul Comunitatilor Etnice din Romania, cu festivaluri ale gastronomiei traditionale romanesti si ale etniilor, precum si un festival interetnic al artelor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite