Muzeu de artă şi sală de concerte, în spatele Bibliotecii Naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un muzeu de artă contemporană şi o sală de concerte de maximum 1.500 de locuri vor fi construite în spatele Bibliotecii Naţionale, a declarat, ieri, ministrul culturii, Adrian Iorgulescu.

Un muzeu de artă contemporană şi o sală de concerte de maximum 1.500 de locuri vor fi construite în spatele Bibliotecii Naţionale, a declarat, ieri, ministrul culturii, Adrian Iorgulescu. Clădirea bibliotecii va fi modernizată, proiectul beneficiind de finanţare de până la 100 milioane de euro, dintr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Comisiei Europene.

"Vrem să construim şi două obiective capitale pentru Bucureşti: o sală modernă de concerte şi un muzeu de artă contemporană", a spus Iorgulescu, adăugând că în aproximativ două luni vor exista primele schiţe. Pe lângă sala de concerte şi muzeul care se vor construi, ministrul culturii a prezentat împreună cu arhitectul Radu Calotă, directorul general al Institutului Carpat Proiect, modificările care vor fi aduse noului sediu al Bibliotecii Naţionale, a cărui construcţie a început în 1986. În ceea ce priveşte faţada noului sediu al BNR, Calotă a precizat că vechea arhitectură rămâne, faţada veche urmând să fie parţial ascunsă. "Clădirea veche va fi coprezentă în planul doi. Vom face o piele nouă a acestei clădiri, prin care se va vedea vechea arhitectură", a spus el. Lucrările vor începe în septembrie-octombrie şi vor dura 33 de luni.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite