Mutarea irakiană

sunt egali în demagogie cu cei care susţin că simpla noastră prezenţă acolo ne va face primii parteneri ai SUA. Scopul primordial al intervenţiei militare în Irak, asigurarea accesului la

sunt egali în demagogie cu cei care susţin că simpla noastră prezenţă acolo ne va face primii parteneri ai SUA. Scopul primordial al intervenţiei militare în Irak, asigurarea accesului la rezervele de petrol, fără ca banii să ajungă în mâinile unui dictator crud şi megaloman, a fost atins. România a acţionat ca un partener de încredere şi merită să i se mulţumească pentru ceea ce a făcut, după puterile ei. Pacificarea Irakului este un proces care necesită în continuare eforturi. De aici şi până a interzice orice discuţie pe tema retragerii trupelor româneşti din teatrul de operaţiuni este o cale lungă. Din raţiuni care au legătură mai degrabă cu "fuga de răspundere" decât cu geostrategia, guvernanţii de la Bucureşti au făcut tabu din dezbaterile privind durata prezenţei în Irak. Papagalii şi cocorii îşi scot ochii pentru toate prostiile, dar nimeni n-a avut minima decenţă să întrebe: "Cât timp îi mai ţinem pe băieţii ăia acolo?" Dacă s-ar fi vorbit despre un asemenea subiect, declaraţia lui Tăriceanu n-ar mai fi picat ca trăsnetul din cer senin. Acţiunea politică a liberalilor dovedeşte încă odată măiestria cu care politicienii români sunt capabili să transforme în derizoriul bătăliei interne orice temă, oricât de importantă ar fi, pe plan intern sau internaţional. După ce a uimit pe toată lumea prin capacitatea sa de încasator, Tăriceanu a prins gustul revanşei şi vrea să conducă ostilităţile cu Traian Băsescu, de pe cai mari. Ca premier, ar fi fost normal să se consulte cu preşedintele, să discute în CSAT. Ca lider al celui mai important partid de Opoziţie, faţă de Băsescu şi PD, Tăriceanu a lansat declaraţia-bombă mizând pe câştiguri substanţiale de popularitate. Este o temă de interes, majoritatea populaţiei pronunţându-se în favoarea retragerii trupelor. Argumentele sunt simple: nu mai pierdem oameni şi nu mai cheltuim bani. Liberalii se gândesc că oricum ar ieşi nu au decât de profitat. Dacă preşedintele i-ar fi desfiinţat, ar fi zis: "Uitaţi, noi am vrut, dar şeful statului nu e de acord". Dacă Traian Băsescu ar fi răspuns mai diplomatic, liberalii nu ar fi avut decât să spună că, iată, ce dreptate au avut. Reacţia preşedinţiei a fost de a cataloga drept inacceptabil modul în care Tăriceanu a făcut declaraţia fără a se consulta cu şeful statului şi cu celelalte instituţii implicate. Traian Băsescu are dreptate pe procedură, dar nu a dat, cel puţin iniţial, răspunsul pe fond. Desemnarea ministrului apărării să facă propunerea în CSAT este o mişcare planificată să-l lase pe şeful statului în ofsaid şi să izoleze Partidul Democrat în Coaliţie. Operaţiunea a avut avut succes într-o primă etapă. Deja UDMR şi PC au declarat că susţin ideea stabilirii unui calendar al retragerii. Preşedintele se vede nevoit, la rândul lui, să spună ce viziune are în această problemă. Important este că România are tot dreptul să discute fără complexe despre un calendar al retragerii din Irak şi aliaţii noştri ştiu prea bine acest lucru.