Munţii decapitaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Bush a exploatat fără milă cărbunele din Munţii Appalachi, lăsându-i fără vârf Industria minieră a distrus munţi vechi de milioane de ani. Ecologiştii americani

Administraţia Bush a exploatat fără milă cărbunele din Munţii Appalachi, lăsându-i fără vârf

Industria minieră a distrus munţi vechi de milioane de ani. Ecologiştii americani spun că asistă la una dintre cele mai mari crime la adresa mediului.

Munţii Appalachi din America trec printr-o adevărată tragedie. Exploatările miniere, în special cele amplasate în statul Kentucky, precum şi defrişările au schimbat, pur şi simplu, geografia acestei zone, se arată într-un material publicat în cotidianul britanic "The Independent".

Vârfurile Appalachilor nu mai există, în locul lor putând fi observate adevărate cratere, săpate de utilajele folosite la extragerea cărbunelui. Munţii sunt mai vechi decât Himalaya, iar flora şi fauna lor nu rivalizează decât cu cele din bazinul Amazonului. Dar pădurile luxuriante sunt deja devastate, iar în spatele copacilor care au mai rămas în picioare se ascunde un adevărat masacru ecologic.

Terenurile defrişate nu au mai fost reîmpădurite, iar peisajul care se arată privirii este dezolant. Pe stâncile pleşuve nu mai creşte nici iarba, iar arborii seculari se usucă. Pământul de culoare gri este împânzit de lacuri imense, înnegrite de praful de cărbune. Vegetaţia se stinge, iar seminţele plantelor nu mai au condiţiile necesare ca să încolţească.

Arbori şi afine, sub buldozere

Tot acest dezastru a fost provocat de apetitul Americii pentru cărbunele ieftin.Appalachii au fost socotiţi multă vreme un izvor nesecat din care cărbunele putea fi extras cu costuri minime. Mai ales de către administraţia Bush, care a reuşit, astfel, să le ofere americanilor energie la preţuri foarte mici şi să reducă considerabil importul de petrol.

Dezastrul din Appalachi poate fi văzut cel mai bine de la înălţime. Urcând însă muntele, distrugerile săvârşite de către diverse companii miniere sau forestiere, în mai multe etape, depăşesc orice închipuire. Munţii care numără milioane de ani vechime au fost văduviţi de peste 500 de specii de copaci peste care s-a trecut cu buldozerul, şi pe colinele lor se văd încă urmele explozibililor folosiţi de către industriaşi.

Statul Kentuky a furnizat Americii cel mai mult cărbune în ultimii o sută de ani. Dar preţul pe care natura îl plăteşte este imens. Munţii şi-au pierdut vârfurile, pădurile, livezile de meri sălbatici şi poienile pline de afine.

În plus, locuitorii acestui stat au rămas săraci, deşi au oferit energie aproape pe gratis întregii Americi. Sănătatea lor este afectată de poluarea inimaginabilă care a cuprins, de prea multă vreme, această zonă aproape unică în lume.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite