Muncitoarele Primariei Constanta au carat gunoiul cu sortul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Suspans la inaugurare: telegondola s-a blocat in aer de la prima cursa, la 50 metri inaltime, spre panica generala * La celalalt capat al liniei, Mitrea, Mazare si Agathon dadeau declaratii de presa si se lasau trasi in poza

Inaugurarea telegondolei din Mamaia a fost tinuta, vineri, pe loc pana cand gunoiul a fost bagat "sub pres". In timp ce la statia de plecare de la "Perla" oficialitatile, in frunte cu ministrul Miron Mitrea, secretarul PSD Dan Matei Agathon si primarul Constantei, Radu Mazare, se lasau imortalizati de padurea de camere de filmat si fotografiat si dadeau declaratii de presa, la statia de sosire de la Cazino lucrarile se desfasurau inca, intr-un ritm precipitat. Echipe de muncitoare ale primariei incarcau gunoiul in paturi folosite pe post de faras, pe care le desertau in masina de gunoi a firmei de salubrizare "Polaris" SA, iar meseriasi de la firma "Da Vinci" SRL erau cocotati pe scari si aranjau copertina statiei. Operatiunile erau supravegheate de vatafi care sfichiuiau turma de "negri" cu amenintari de genul "Haideti c-acuma vine primarul!" Situatia a devenit critica atunci cand masina de gunoi s-a defectat si nu s-a lasat convinsa nici de cateva ciocane aplicate cu hotarare. O Dacie cu bena a primariei a fost chemata la fata locului, iar gunoiul a fost incarcat la foc automat direct in autoutilitara. "Ha, ha, ha, si vine Mitrea, si astia nu-s gata...", se amuzau trecatorii. Ce n-a mai putut fi strans cu patura a fost maturat direct pe spatiul verde. Cand ultimul "faras" a fost aruncat de pe promenada, masinile si-au luat talpasita. In zare se vedea deja prima cabina de telegondola incarcata cu cameramani si fotoreporteri, care trebuia sa ajunga inaintea cabinei oficiale, pentru a prinde momentul istoric al debarcarii lui Mitrea, Mazare si Agathon. Prima plimbare nu a fost lipsita de surprize. Telegondola s-a oprit din cursa pret de cateva secunde bune, iar cabinele au ramas balanganindu-se la 50 metri in aer, pe deasupra capetelor trecatorilor, spre panica generala. Cand a coborat din telegondola, Mazare era plin de nervi si rosu la fata. S-a dus glont la subalterni si i-a mitraliat scurt, dupa care s-a intors la grupul sau si a facut poza de familie cu sefii din PSD. In timpul acesta, telegondola aducea pe rand si restul de aghiotanti ai lui Mazare. "Daca se intampla ceva, cine mai conducea judetul?", filosofau ei. Dupa calatoria care le-a dat emotii, pesedistii s-au "imbarcat" pe o corabie-restaurant asezata pe plaja de la "Cazino", unde s-a consumat protocolul. Veselia mare care s-a incins pe galion a fost privita cu jind de muncitoarele care carasera gunoiul cu sortul. Acum, femeile se asezasera la umbra, peste drum de vasul-restaurant, ostenite de misiunea indeplinita cu succes. Turistii se ingramadisera deja la urcat in telegondola, mai ales ca primaria a dat cateva calatorii gratis. Dupa euforia inaugurarii, o tura va costa 50.000 lei, doua ture - 90.000 lei, sase ture - 260.000 lei, iar zece ture - 420.000 lei. Pentru aceleasi ture, copiii vor plati bilet redus: 30.000 lei, 50.000 lei, 130.000 lei, respectiv 210.000 lei. Telegondola urca la inaltimea de 50 metri, se plimba pe deasupra promenadei pe o distanta de 2 km, cu viteza de 5 metri pe secunda. In cele 49 cabine incap cate opt persoane. Investitia a costat 3,5 milioane euro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite